Treceți la conținutul principal

Iubire, ură, dor...agonie


"Nu mai am nimic de dat, am găsit sfârșitul perfect.Ai fost creata pentru a împrăștia suferință, dispari in pământ...Deodată toate luminile se sting, lasă eternitatea să mă tragă în jos...Voi lupta pentru o ultimă suflare, voi lupta până la capăt. Lasă-mă singur, dă-mi drumul. Totul este albastru și rece, cerul negru va arde...Dragoste, trage-mă în jos, ură, înalță-mă. Întoarce-te, nu a mai rămas nimic. Dulce agonie, dă-mi drumul. Suferă încet, chiar trebuie să fie așa? Nu mă îngropa, inamic fără chip. Regret atât de mult, chiar trebuie să fie așa?Dulce agonie...Nu mai simt nimic."

Frig...prea frig.Stăteam asaltat cu săruturi dulci, rezonând parcă prin răcoarea nopții.Original nu avusesem nici o intenție de acest fel dar cu timpul am ajuns să dezvolt aceste sentimente, le hrăneam în fiecare zi cu speranță, speranța că poate voi fi găsit în sfârșit perfecțiunea privită prin chipul unui adolescent de cincisprezece ani...Dar din păcate n-a durat mult...Era atât de minunat să pot gusta acele buze ce mi-au tulburat somnul atât de mult timp. Pauzele scurte însoțite de câte un subiect de conversație m-au făcut să mă simt ca și cum aș fi vorbit cu un om pe care l-am cunoscut acum câteva decenii, și totuși era ceva neclar, ceva care mă îngrijora... Într-un final ne-am despărțit din acel paradis temporar...Acum știu de ce eram îngrijorat, mă temeam că nu voi mai gusta niciodată nimic atât de fin și pasional. Iubirea m-a tras în jos încă o dată, ura înlocuind-o. Nu ura față de ea, ci ura față de însumi gândindu-mă la ironia de a fi încă o dată dus pe valurile dragostei după ce hotărâsem să nu mă mai îndrăgostesc. După câteva zile dorul insuportabil și fatal m-a cuprins și m-a înfășurat într-o carapace moartă din care am evadat la un moment dat. În final agonia, ultimul stadiu la care se poate ajunge după atât de multe chinuri. Eram obișnuit să fie lângă mine de mult, chiar uitasem cum arăta. Fuma de obicei lângă mine și îmi mai dădea câte un brânci când uitam de ea, doar pentru a-mi aminti că nu a dispărut încă...Sfârșitul? După multe pachete de țigări și o groază de cafele a dispărut. Reintrând în normal am decis că agonia a devenit parte din mine și n-ar trebui s-o mai evit, ci s-o accept în sufletul meu de fiecare dată când apare, s-o ajut, s-o înțeleg, s-o iubesc...Dulce, dulce agonie...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Pasul spre agramare

"Taina agramării este să te lași cuprins de ea, ca apoi haosul să devină un început creator, apus într-o banalitate." de Vladimirescu Mihnea Haosul se ivește din nimic, din iubire, din logica, din început, dar mai cu seamă din om. Ce ființă oare a stat a cugeta la om și la rațiune și nu a fost cuprins de acea dezolare și de pironirea acelor gânduri dezamăgitoare? Creația, prezentul, trecutul, aceste universuri du-te-vino vor fi fost nimic fără acel haos inițiatic, în acea clipă singulară când totul a încetat și s-a produs blestemul iluminării. Acel blestem care bântuie sufletele ce au avut comprehensibilitatea necesară pentru a pătrunde în spirit, de a se întâlni cu demiurgul personalității unui individ, o întâlnire fatală, acel cancer al sinelui. O povară de o noblețe cruntă, fără sfințenie, dar cu acea credință lumească pentru a te deveni, este cea a gandirii. Unde se pierde mai întâi sentimentul, simțirea, iar apoi gandul, îmbrâncit de menirea ciudată a experienței ...
6 comentarii
Citiți mai multe

"A observa, a constata, a studia, a remarca."; un gand despre dragoste

"A iubi înseamnă a fi plin de nepăsare însă cuprins de romantismul peisajului și a dori o singură privire care să emane desfrânare. În iubire nu există naivitatea sentimentelor, ele sunt transpuse în trăiri, În îndrăgostiri constante, în redescoperirea detaliilor melancolice." de Vladimirescu Mihnea Continuarea vieții duce la un moment dat către o îndrăgostire epocală, în fiecare dintre noi în acel moment se produce un efect mai puternic decat gravitația. Totuși fiind atât de puternic nu este compatibil cu viețuirea, el trebuie mai întâi reprimat parțial, educat, crescut și controlat pentru a-l putea cuprinde și analiza. În final devine un reflex permanent pentru o singură instanță, orice schimbare îl anulează și procesul trebuie reluat. Deși în final revine în același stadiu de reprimare, stadiul nu mai prezintă un beneficiu deoarece negarea trebuie să sfârșească și în locul ei sa se instaleze mecanic echilibrul inițial. Orice punct de plecare evidențiază finalul urmând un...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Frica unei constiinte lucide

"Luciditatea este floarea ce, mirosind-o, te vindeca de viata insasi, doar ca uita a mai disparea." de Vladimirescu Mihnea Sangele care imi curge prin vene este insasi o adunare de ganduri, caci fara gand am fi redusi la a trai. Ceea ce nu-i fericire e doar o stampila a nedescoperirii dragostei. In afara culorii  vazul se inlocuieste cu explicatii si dovezi, un paradox al nimicului inexplicabil. Ce vita mi se incolaceste in jurul corpului, de se vaita frunzele si insectele sub ele? Un demon ma intampina cu tradare si dorinta, eu il intampin cu Divinitate si neant, insa doar fiindca ma opun nu inseamna ca nu afirm in acea masura in care mi s-a largit gandul pana la acea granita demonica sub care pamantul este facut din soparle ce hasaie la fiecare pas de-al vreunui sarman ruinat. Razvratirea este doar concurenta de suferinte, pasiuni, prabusiri si porniri tainice, in viata ne razvratim impotriva ei, in moarte ne razvratim deasupra ei. In negura pornirii mele am uitat a zambi...
Un comentariu
Citiți mai multe