
Când soarele o să apună peste inima mea intoxicată de durerea cruntă a iubirii atunci poate că voi putea sa te privesc fără să plâng, fără să îmi rup încă o fâșie de carne din inimă și să regret încă o eternitate...Oare cât o fi trecut? Un an? Zece? O mie?...Azi încă mai simt isteria din timpul înfloririi mele. Eram încă pur, de abia trăsesem primul fum de țigară și amețisem. Nu mă mai simțitsem așa niciodată..Făcusem un lucru interzis, o blasfemie? Dacă da atunci a fost îngrozitor de interesant. Mă despărțisem de prima mea iubita tocmai din acest motiv. Nu am așteptat și totuși după mai puțin de trei săptămâni eram deja înfiripat în probabil cea mai importantă relație din viața mea, credeam atunci. Dar nici aceasta n-a durat, dimpotrivă a lăsat cicatrici vizibile și azi pe expresia feței mele sau în interiorul pieptului meu...Și așa mai departe...Până azi. Atunci, în zilele acelea, poate aș fi gândit altfel dar nu și azi. Astăzi aștept...Atunci poate...astăzi nu...
Comentarii
Trimiteți un comentariu