MV

"Mă aflam sub astre, umbrele se întețeau iar sunetele se diminuau. Ajuns la mal am simțit înghețul dojenitor și am zâmbit pentru stază.” de Vladimirescu Mihnea E un sezon haotic ce a cuprins acest tărâm.  Teroarea zilnică a viului risipit și a călăilor tărâmului, care, veniți din galaxii distante, au devenit călăuzitori, aproape că nici nu mai trezește emoție. Dar cum să empatizezi când ești sigur de inabilitatea de a emana umilitate. Nu ne schimbăm de bună voie tabieturile deoarece conștientizăm când este vorba despre altul. Iluminat de lanterne pășeam la marginea întunericului. Un drum obișnuit, parcurs aproape zilnic, dar care mistuia lumina. Din depărtare se auzeau șoapte care nu puteau încă să pătrundă vizualul. Începusem să urmăresc obsesiv sunetul dar ,fără a observa, puțin câte puțin din vedere mi se încețoșa. Orb, într-un final am auzit. Șoaptele deveniseră vorbe. Vorbeau ielele printre alei, perceția mi-era condusă de un fior. Era sunetul modernului, ajustat cu f

”Simplitatea cuvintelor își găsește locul doar în oratorie, unde vocea și nu cuvântul absoarbe sufletul, în rest e o joacă imatură ce dorește recunoașterea din partea semenilor.”