Alunec în gol și amuțesc Pasiv de simțuri ce mă părăsesc Nările ce îmi inspiră O stare a copilăriei, clară Cu tălpi golătate tropăiam Câmpuri de brândușe aplatizam Scoarța-mi descopeream Colț și latură inspiram Recunoscând să fiu cuprins De tristeți îmbietoare Ce-mi bântuie coanele Izuri elizeice îmbată vârstele Cu rândul precum zilele Și-a trecut de-atunci Atingerea degetelor spoite lungi Pentru-acum insuflu siluete Cum am uitat să miros suflete? Parfumul sa-mi fie livră Pentru fin umăr învelit de-o buclă Singur simț ce am în piept Ce e corupt drept Pur nu are cum să fie De-mi înlătura lucidul Chiar de-ncerci ascuns să fii Îmbăiat în miresme aleatorii În final te incolțesc și odorul te demască Brusc atins tu sublimezi și-ți blestem evaporarea Chiar de-i vis sau făptuire Inhalez în fiecare lume Câte-un iz de amintire Îmi ajunge retrăirea Apoi revine treptat simțirea
"Precum se schimbă omul, aşa şi sunetul pe care îl preferă, fie el de natură internă sau externă." de Vladimirescu Mihnea