MV

"Oare istoria chiar ne spune adevăruri noi cum intuia Nietzsche? Sau le repetă pe aceleaşi sub diferite denumiri?" de Vladimirescu Mihnea Chiar şi cei în derivă presupun că se întreabă uneori cum anume a ajuns un cuvânt în fiinţă. Totul decurge de la creaţie într-un declin continuu, nu ma refer la viaţă ci pur şi simplu la un gând pur creator. În curentul în care trăim, sub influenţa operelor sau lucrarilor ştiinţifice pe care le citim, acest întreg amalgam de informaţie nu e decât o reacţie la o alta eră pe care noi ori cunoaştem ori o ignorăm. În decursul educării sinelui după logică evident ar fi să pornim de la esenţial, ori nu e etimologia acest nucleu al permanentizării cunoştinţelor? Pentru a putea fi părtaş la adevăratul prezent este necesar "a citi pentru a putea gândi", o greşeală enormă pentru o fiinţă capabilă de gânduri care nu sunt şi nu vor fi înfăptuite. Să luăm focul ca exemplu: în esenţă o putere mistică simbolizată ca unul din cele patru element

"A nu da dovadă de curiozitate față de trecut determină un proces asemenea apoptozei. Însa cel destinat să dispară este unul, prezentul, dacă ne cufundăm cu trupul și sufletul în ceea ce a fost." de Vladimirescu Mihnea Participând la o discuție săptămâna trecută nu am putut să-mi controlez emoțiile și constant eram surprins de puterea cuvintelor care imi erau transmise, spun asta deoarece erau amintiri ale unor persoane indispensabile evoluției mele. Prin această conversație am retrăit o asemănare a stadiilor existențiale, o repetare a evenimentelor aleatorii, care nu poate fi evitată. Precum dictează Genetica totul se transmite și este refolosit cu o frecvența variabilă în concordanță cu descendența. Grație acestei variabilități suntem un adaos fața de stramoșii noștri. Dar procesul este unul complex, biologic, progresiv realizat. Suntem educați și crescuți cu această cunoaștere exhaustivă a celor care ne redau trecutul, în același timp formându-ne schimbări minuțioase asu

"A iubi înseamnă a fi plin de nepăsare însă cuprins de romantismul peisajului și a dori o singură privire care să emane desfrânare. În iubire nu există naivitatea sentimentelor, ele sunt transpuse în trăiri, În îndrăgostiri constante, în redescoperirea detaliilor melancolice." de Vladimirescu Mihnea Continuarea vieții duce la un moment dat către o îndrăgostire epocală, în fiecare dintre noi în acel moment se produce un efect mai puternic decat gravitația. Totuși fiind atât de puternic nu este compatibil cu viețuirea, el trebuie mai întâi reprimat parțial, educat, crescut și controlat pentru a-l putea cuprinde și analiza. În final devine un reflex permanent pentru o singură instanță, orice schimbare îl anulează și procesul trebuie reluat. Deși în final revine în același stadiu de reprimare, stadiul nu mai prezintă un beneficiu deoarece negarea trebuie să sfârșească și în locul ei sa se instaleze mecanic echilibrul inițial. Orice punct de plecare evidențiază finalul urmând un

"A știi să fii singur este în sine un act de sinucidere al externului." de Vladimirescu Mihnea Când mă intrigase acest subiect aveam cu totul altă idee despre cum ar trebui redat în contextul potrivit. Dar dupa acești ani mă gandesc, oare, cu adevărat ce reprezintă starea care ne roade sau care ne alină. Teoretic a fi singur este un ultimatum la care nimeni nu dorește să ajungă, însă privesc un tablou cu o tânără fecioară care, cântând la ceea ce pare a fi o mandolină și menținandu-și privirea aplecată, pare să se cufunde într-o istorie a gândurilor singuratice și liniștitoare. Aici doresc să menționez un om care m-a inspirat prin cosmosul din ochii săi, spunând: "Nu înteleg de ce toți oamenii se grăbesc să prindă ceva, totul e prea grabit, muzica e prea tare și nu mai cunoaște nimeni bucuria de a te opri!". Asta e esența frumosului, a descrie trăirea privind imaginea de ansamblu a vieții în fiecare moment. Surprinzător prin toate aceste detalii trecute și prezent