MV

"Paradisul filozofiei, acea nestatornica idee inchegata, se iveste cand incetam a muri." de Why?...Because... Ce este acela omul decat o reflectare a singuratatii lui Dumnezeu? O umbra creata cu acel scop de a scoate din El sufletul de poet, descoperit in acea privire catre cer in care nu se rasfrangea nici un regret din ochii lui. O dezamagire fatala ce l-a indus a crea aceste creaturi naive, indiferente. In acea sfera atemporala in care traieste singuratatea se afla un Dumnezeu al lui Spinoza. Un Dumnezeu credibil, nu cela fata de care acea religie si-a pastrat respectul prin prisma literei mari a cuvantului. El inca asteapta, asteapta ca acea mumie fasneata sa vorbeasca despre "eu", viciat de credinta si scarbit de zatul gros al imoralitatii. Fiindca unde, daca nu intr-o cafenea, poti oare sta de vorba cu eul? Cu acel Dumnezeu originar, acea parte pe care ne-a implantat-o, singura noastra asemanare: singuratatea...Popasul acela ce se iveste in momentul in care n

"Si a fi singura era tot ceea ce ii trebuia, deoarece a fi singura era definitia ei, atuul unei crime perfecte, crima catre personalitatea celorlalti." de Why?...Because... Nu aveam nici o scuza, nici un alibi, nici macar o farama de minciuna adevarata, o amanuntita descriere pe care sa urc spre salvare. In schimb am ramas in neant, devorat de apetitul ei ingrozitor si de viziuni desarte a unei lumi fara aperitivul buzelor ei. Intr-o lume in care fiecare om era doar e replica fidela a ei, o clona pura, goala, fara sentimente, fara o privire. Iar eu continuam sa merg, continuam sa traiesc printre acesti arhei, printre acele spectre ale imaginatiei mele, ale unei obsesii uitate, a unei amintiri inclestate in mainile-mi tremurande ce nu dorea altceva decat sa fie lasata in pace, sa fie uitata, insa de multe ori dorintele trupului le intrec pe cele ale mintii mele. Acele dorinte subiective, seductive, care ma indeamna catre acea dorinta copilareasca de a avea un interes, o juca

"Neantul, o fiinta in care toti ne adapostim, incoltiti de viata metamorfozata in diavol." de Why?...Because... Cufundarea in neant este abrupta, ilogica, instinctuala, iar odata ajuns acolo doar instinctul ramane, ratiunea, gandirea, logica dispare, acel cuvant parca scris in atatea carti sters intr-un timp atat de scurt si atat de usor. Neantul exista in noi, in lume, sau este chiar lumea, pe care noi o construim la nesfarsit, lumea proprie, o lume in care mintea conteaza, o lume a nimicului in care creatia este schimbul de valuta cel mai de pret, in care artistul se cufunda cu fiecare incepere a unei noi creatii. De acolo el schimba vieti, cercetandu-si lumea pentru a putea continua opera, cu speranta de a o termina, dar nu exista nici macar o speranta in acea viata, doar o iluzie desarta, folosita apoi aruncata. Un ideal atat de usor abnegat si detasat de o existenta. O ridare exhaustiva in care visul devine crunta realitate a celui de se cufunda in el, o renuntare la

"Sentimentul de dor este doar rasfrant asupra lucrurilor carora le-am daruit cate un fragment din sufletul nostru." de Why?...Because... Scriam de cateva ore, sau mai exact incercam a scrie, doar incercarea provocandu-mi extenuare. Mintea exhaustiva pe care o detineam a incetat a mai contracara  ceva sau chiar pe cineva, poate ca am ajuns la acea varsta a indiferentei? Sau poate ca m-am obisnuit atat de bine cu gustul gandirii incat nici atingerea lui nu ma mai face tresar. Imi era dor de acele zile obraznice in care fumam pe strazile orasului, cand ma plimbam atatea ore cu acel simplu scop de a observa. Greata de creatie pe care o simt este o cauza a hranei temporare ce imi surpa mintea, ce o fac a curge, picatura cu picatura, in urma scurgerii bolii mele: viata in imaginea mea, ce vid trist a apucat a ma intalni si a fi terifiat de neantul ce rezideaza in ochii mei? Melancolic ma retrag in adevarul meu, acel adevar nestatornic ce-mi atrage atentia spre el ca spre un stran