MV

"Luciditatea este floarea ce, mirosind-o, te vindeca de viata insasi, doar ca uita a mai disparea." de Vladimirescu Mihnea Sangele care imi curge prin vene este insasi o adunare de ganduri, caci fara gand am fi redusi la a trai. Ceea ce nu-i fericire e doar o stampila a nedescoperirii dragostei. In afara culorii  vazul se inlocuieste cu explicatii si dovezi, un paradox al nimicului inexplicabil. Ce vita mi se incolaceste in jurul corpului, de se vaita frunzele si insectele sub ele? Un demon ma intampina cu tradare si dorinta, eu il intampin cu Divinitate si neant, insa doar fiindca ma opun nu inseamna ca nu afirm in acea masura in care mi s-a largit gandul pana la acea granita demonica sub care pamantul este facut din soparle ce hasaie la fiecare pas de-al vreunui sarman ruinat. Razvratirea este doar concurenta de suferinte, pasiuni, prabusiri si porniri tainice, in viata ne razvratim impotriva ei, in moarte ne razvratim deasupra ei. In negura pornirii mele am uitat a zambi

”Ucid doar în acel sens lăuntric, cel în care sunt călăul eurilor și vindecătorul cuvintelor.” de Vladimirescu Mihnea Sunt o piatră a gândirii, nemijlocit de simplele fluctuații meditative ce ne acoperă ziua deja încărcată de suportarea unei trăiri inhibată de acea neînțelegere universală pe care psihologia o descrie în cel manual ce propăvăduiește moartea, teoretică deoarece practica rămâne în acea obscură dugheana ce se numește om, monotoniei. Adunături de gânduri ce ma bântuiți cu țipetele negării, vă părăsesc în spaima împăienjănită a amăgirii. Bucuria unei dezamăgiri se răsfrânge asupra sufletului, căci doar bucuros este acel om ce nu are nevoie de alții, spânzurat cu hramul celuia ce din toate bucuriile a ales doar acea frântura ce i-a permis a nu deveni ratat. O himeră produsă de acea zonă crepusculară a ființei și neființei, a extazului îndelungat ce a plâns cu îngeri veseli și a râs cu demonii bucuroși, căci - așa predic eu în acel gând dominat de pajiști dincolo de singurăt

"Ce-i aceea afectivitate? O stare de rătăcire în sinele altei persoane." de Vladimirescu Mihnea Te urmăresc în continuare în timp ce dansezi baletul regretului meu, a parvenirii mele, a temerii mintale ce ma îndeamnă la acel gând rătăcitor de a te cuprinde, de a te sufoca în lagărul greșelilor mele. Nu am avut niciodată o partidă vizuală de amor cum am dezbrăcându-te acordandu-mi o singură privire luciferică. O privire care îți este atribuită doar de acel gând nihilistic de a te fi uzat doar cu scopul de a-mi satisface efemeritatea, o acțiune temporară, nostalgică, prin care singura aromă pe care o simt este cea a remușcării ce mână omul spre acel rău ce nu este decât o stare de dor spre alte făgașuri, toate regăsindu-se în tine. Cel din urmă sărut ce marchează decăderea mea în melancolie, este cea despărțire de către un univers mort, mai mort decât inima-mi palidă. Un univers al spiritualității lui Dumnezeu, căci de la el pornește dragostea. Cine poate spune că a simțit su