MV

”Am dăruit și nu am judecat. Instinctul nu ține cont de istorie, ci doar se manifestă, fără anticiparea efectului, creând un cadru bizar în care adăugirile sunt de prisos.” de Vladimirescu Mihnea Nu doresc să schimb trecutul, nu doresc să fiu un purice traversând preșuri și dimensiuni. Deschid ochii și-s la temelie, în jur întuneric, în apă sărată până la glezne. Înconjurat de obeliscuri, de la baza acestora, la suprafată apei, reverberează frecvențe diferite. Privesc în jur, hăul absoarbe tot, în afară de paginile maronii ale unui volum închis, la picioarele mele desculțe. Volum al ignoranței și al neputinței. Reeditarea acestuia ar fi în van, îl ridic și sunt cuprins de surprindere. O scrisoare cade și începe o călătorie morbidă, plutind și plângând. O apuc îngenunchind. Deschid pagina și privesc în golul albicios, ilizibilul mă terifiază. O abatere de la întreg. Odată cu acest act aș fi putut în alt viitor să merg. Mă strigă jurnalul adolescenței apuse, mă strigă inutila mea pasiu