MV

"Niciodata nu am privit inecul intr-un mod atat de apetisant si doritor pe cat il privesc rugandu-te chiar sa ma ineci in tine." de Why?...Because... Eram fericit ca ma reapucasem de fumat. Tot stresul emanat in ultimele zile din corpul meu incordat incepea in sfarsit a se linisti iar eu incepeam a-mi acorda gandurile, asemenea unei vioare uzate.Greseala era un risc pe care nu mi l-as fi permis in acest stadiu de tremur psihic. Oare de cat timp voi avea nevoie pentru a putea ierta? Oare e atat de usor sa ierti? Nu-mi putea parasi acest gand mintea in timp ce priveam asfintitul insangerat. Ah cat mi-as fi dorit sa ma cufund in el pentru a-mi arde toata deznadejdea. Plaja mereu mi-a oferit un confort anormal fata de alte locatii care ar putea fi denumite raiuri mediocre. Eram bucuros din singura privinta care imi era ingaduita: decaderea soarelui, transcendenta lui aparenta in pamant, in uman, in efemeritate, ma incalzea, imi provoca o senzatie asemanatoare orgasmului la nive

"O amintire buna este ca o dragoste fructificata pana la epuizare. O poti forta, insa cu cat o obligi, cu atat mai mult se indeparteaza. Insa daca esti rabdator, va veni singura in prezentul gand." de Why?...Because... Abrutizarea omului a fost provocata mereu de pierderea unor memorii ce ar fi insemnat o abjurare de la persoana, o abdicare de la ideal, o abnegare a timpului trecut, fara de care prezentul este o umbra infima si care ar reprezenta o abolire totala a viitorului. Amintirea este o samanta a pomului inflorit de gratie, de dorinta. Insa gvaltul cu care este tratata o personalitate anterioara ma surprinde in cel mai halucinant si deprimant mod. Ataraxia din viata mea anterioara ma inspaimanta, ma ingrozeste. Devenind un prezent, acel trecut ma hartuieste existenta, atancand-o cu acel dor naiv de inocenta si calmitate. Insa un regret este doar inca o secunda pierduta iar pierduta mea hidalgie reprezinta doar o nota surda in simfonia auzului ilogistic. Imprudenta st

"Ce grea si ce usoara trebui sa fie ultima zi a singuratatii, de acolo sentimentul ca nu suntem singuri atunci cand suntem abandonati de propria lume." de Why?...Because... Eu sunt povestitorul acestui jurnal, eu sunt cum s-ar spune eul autorului in actiunea ce va fi desfasurata in cateva scurte insa concise capitole. Fara elogii sau exagerari, ci pura, dureroasa si satisfacatoarea realitate. In urmatoarele mele ganduri va vor fi prezentate doar o traire a gandului ce s-a opus unei intregi lumi. Nici nu ne cunoscusem bine, insa deja incepeam sa ma simt detasat, detasat de ironia vietii, detasat de a-mi retine anumite gandiru, ea era scaparea mea din cufundarea intr-o singura entitate naiva. Asa incepu, ca fiecare alta istorisire romantica si povestea mea. Conversam de cateva zile, iar in seara aceasta, alaturi de alti cativa prieteni, ne propuseseram sa iesim. Dupa cateva tigari, un suc, si cateva rasete, am hotarat ca o plimbare pentru a incheia seara ar fi fost prielnic

"Nu te darui invidiei, caci prin acel pact vei simti tristetea ratiunii mele iar corpul tau se va prabusi sub greutatea umbrei aceleia ilogice." de Why?...Because... Invidia este sunetul pe care il producem pentru a ne demonstra apartenenta la acest sir de idioti care incearca fiecare a cuceri cate o bucata de umanitate pe care n-o vor dobandi niciodata in mod egal. Unul dintre noi se va razvrati implicit provocand o reactie in lant care va declansa invidia. Invidia n-o simtit, o primim. N-o capatam, o cautam cu atat de multa daruire incat in gasirea ei ajungem a ne demonta psihicul. Daca invidia ar fi personificata, ar trebui doar un simplu om pentru a o controla si folosi cu eficacitate, insa niciun om nu este simplu iar invidia sporeste diferenta. Noi suntem frunzele unui copac, sentimentele sunte crestaturile de pe frunze prin care ne hranim, iarna murim deoarece acele sentimente se retrag in incarcerarea renasterii. Nu am intalnit niciodata un om care sa nu aiba o aura

"Niciodata nu presupune ca ai scapat de aroganta, fiindca ea neobservata ne va adanci in regretul naivitatii." de Why?...Because... Umbre, suntem toti niste umbre si incercam sa ne gasim trupurile in acest vid lipsit de material. Toti ne evaporam si ne intrupam in imaterial, devenind o entitate la granita gandirii si asteptand a ne evapora din nou. Un ciclu blestemat al continuitatii gandului. Acum gandesc. La ce bun? Gandesc altii, o infinitate de "alti", nedefiniti, lipsiti de liberul arbitru. Si? Vreau sa traiesc. Vreau sa merg. Vreau sa simt? Nu, nu am nevoie de aceste placeri fizice daca pot gandi si explora. Nu vom ajunge la un capat deoarece acea granita nu suntem noi, traim in alt univers, intr-un univers bidimensional. Suntem clonele noastre in care ne propagam increderea prin minte. Nu trebuie decat sa ne imaginam intr-un numar mai mare decat un capat si ne vom regasi. Oare ne vom putea recunoaste? Suntem prea uniti pentru a ne desparti sau pentru a ne d