Eram fericit ca ma reapucasem de fumat. Tot stresul emanat in ultimele zile din corpul meu incordat incepea in sfarsit a se linisti iar eu incepeam a-mi acorda gandurile, asemenea unei vioare uzate.Greseala era un risc pe care nu mi l-as fi permis in acest stadiu de tremur psihic. Oare de cat timp voi avea nevoie pentru a putea ierta? Oare e atat de usor sa ierti? Nu-mi putea parasi acest gand mintea in timp ce priveam asfintitul insangerat. Ah cat mi-as fi dorit sa ma cufund in el pentru a-mi arde toata deznadejdea. Plaja mereu mi-a oferit un confort anormal fata de alte locatii care ar putea fi denumite raiuri mediocre. Eram bucuros din singura privinta care imi era ingaduita: decaderea soarelui, transcendenta lui aparenta in pamant, in uman, in efemeritate, ma incalzea, imi provoca o senzatie asemanatoare orgasmului la nivel mintal, fiindca ceea ce pentru corpul fizic este orgasmul, pentru corpul spiritual este fericirea, iar eu puteam spune ca incepusem a parcurge acel drum. Nu am apucat insa a putea fi legat de acel drum si calcat apoi de fericire din pricina unei siluete inguste, feminine, ce imi perfora fiecare centimetru al pielii in metamorfoza ei cu acel peisaj sublim. Ce mai putea lipsi din acest tablou, sculptat din dorintele si fericirile unei lumi decazute, unei lumi abrutizate si nu numai, insa cuvintele nu ar putea inca descrie gradul de descompunere al acestor himere ce imi devoreaza esenta. Cand am inceput a-mi folosi inteligenta am mai incetat putin cate putin a mai exista. De ar fi putut sa-mi ofere cateva clipe i-as fi scris un imn, ba nu, romane, numai la adresa acelui sentiment pe care l-a oferit unui strain ce era pe cale sa-si curme intelectul in favoarea linistii. Ce idee macabra, a-ti sacrifica stilul, in fond, pentru a-l cita pe Cartarescu, stilul nu il ai, ci il esti, iar asta mi-ar fi insemnat disparitia permanent in raportul dintre viata si moarte, o fantoma muribunda, o foaie nescrisa in cartea propriului eu. Am continuat a o admira, captivat, imobilizat de acea femeie, eonilor le ofeream doar o privire iar apoi ii paraseam in tristete, nevoit sa retraiesc aceasta scena etern. Intr-un final, iesind din apa, apucase un prosop stergandu-si parul si privind acel apus halucinant. Eu insa n-o mai puteam privi decat pe ea. Buzele ei erau chemarea insangerata a unei crime, conturul umerilor, albiciosi ca un drog, o, acel viciu mortal. Sanii ei tremurau de patima, iar coapsele ei moi si ude imi provocau un deosebit apetit, un adevarat deliciu carnal. Imi arunca o privire, zambind, inainta catre pozitia mea. Incepusem a ma alarma, de cand n-am mai simtit acest sentiment? Agitat de catre o femeie? Da, era fara dubii o femeie in toata puterea cuvantului, cel putin din limbajul trupului ei nu m-as fi indoit sa-mi depaseasca limita oferita de o inteligenta limitata de naivitate. Asezandu-se langa mine isi mai intoarse o data privirea spre mine, acum ne priveam sufletele, nu ochii, ochii erau usile sufletului. Acele bile apoase si colorate reprezentau culoarea fiecarei dezamagiri, a fiecarei actiuni luata in aceasta viata patimasa. Amandoi eram intunecati de regrete, amandoi eram asemenea toamnei, livizi, cazand in acea lenta boala care se numeste tristete. Nu puteam sa-i vorbesc, ar fi fost inutil oricum, iar daca i-as fi vorbit probabil m-as fi lamentat iar ea m-ar fi parasit. Imi mangaie obrajii, buzele, gatul, iar apoi ma trase spre ea incet...am asteptat decenii pentru a-mi atinge buzele insa doar o clipa pentru a ma indragosti de ea. Buzele ei erau calde, proeminente, movalii, imi aduceau aminte de o senzualitate aparte, o senzualitate care ma inebunea, ma distrugea cu fiecare sarut. Apoi totul se opri, ea se departa, in continuare zambind, eu eram socat asemenea unui prescolar ce tocmai si-a experimentat primul sarut din viata. Cred ca o amuza nelinistea mea. Insa apoi pleca, ma parasi, am simtit cum inima mi se ingusta, oftand de lipsa aerului si a prezentei ei. Am intors capul inapoi spre apus, insa acum doar o linie mai ramanea din acea sfera inflacarata. Eram fericit ca ma reapucasem de iubit. Tot stresul emanat in ultimele zile din corpul meu incordat incepea in sfarsit a se linisti iar eu incepeam a-mi acorda gandurile asemenea unei vioare uzate...
Comentarii
Trimiteți un comentariu