"A iubi înseamnă a fi plin de nepăsare însă cuprins de romantismul peisajului și a dori o singură privire care să emane desfrânare. În iubire nu există naivitatea sentimentelor, ele sunt transpuse în trăiri, În îndrăgostiri constante, în redescoperirea detaliilor melancolice." de Vladimirescu Mihnea
Continuarea vieții duce la un moment dat către o îndrăgostire epocală, în fiecare dintre noi în acel moment se produce un efect mai puternic decat gravitația. Totuși fiind atât de puternic nu este compatibil cu viețuirea, el trebuie mai întâi reprimat parțial, educat, crescut și controlat pentru a-l putea cuprinde și analiza. În final devine un reflex permanent pentru o singură instanță, orice schimbare îl anulează și procesul trebuie reluat. Deși în final revine în același stadiu de reprimare, stadiul nu mai prezintă un beneficiu deoarece negarea trebuie să sfârșească și în locul ei sa se instaleze mecanic echilibrul inițial. Orice punct de plecare evidențiază finalul urmând un intermezzo de stări anarhice care îndreaptă cobaiul uman spre o reafirmare al stratului în care traiește. Am deviat desigur, din nou, de la ideea preconcepută. Precum instincul prefer să rămân în prezent și să grăiesc în spațiul acesta decât să traiesc în trecut și să devin un spectru care a ales miasma.
Un gând de închidere din partea stravechei pentru care am vărsat prima lacrimă: Dragostea e pentru servitori.
Continuarea vieții duce la un moment dat către o îndrăgostire epocală, în fiecare dintre noi în acel moment se produce un efect mai puternic decat gravitația. Totuși fiind atât de puternic nu este compatibil cu viețuirea, el trebuie mai întâi reprimat parțial, educat, crescut și controlat pentru a-l putea cuprinde și analiza. În final devine un reflex permanent pentru o singură instanță, orice schimbare îl anulează și procesul trebuie reluat. Deși în final revine în același stadiu de reprimare, stadiul nu mai prezintă un beneficiu deoarece negarea trebuie să sfârșească și în locul ei sa se instaleze mecanic echilibrul inițial. Orice punct de plecare evidențiază finalul urmând un intermezzo de stări anarhice care îndreaptă cobaiul uman spre o reafirmare al stratului în care traiește. Am deviat desigur, din nou, de la ideea preconcepută. Precum instincul prefer să rămân în prezent și să grăiesc în spațiul acesta decât să traiesc în trecut și să devin un spectru care a ales miasma.
Un gând de închidere din partea stravechei pentru care am vărsat prima lacrimă: Dragostea e pentru servitori.
Comentarii
Trimiteți un comentariu