"Oare istoria chiar ne spune adevăruri noi cum intuia Nietzsche? Sau le repetă pe aceleaşi sub diferite denumiri?" de Vladimirescu Mihnea
Chiar şi cei în derivă presupun că se întreabă uneori cum anume a ajuns un cuvânt în fiinţă. Totul decurge de la creaţie într-un declin continuu, nu ma refer la viaţă ci pur şi simplu la un gând pur creator. În curentul în care trăim, sub influenţa operelor sau lucrarilor ştiinţifice pe care le citim, acest întreg amalgam de informaţie nu e decât o reacţie la o alta eră pe care noi ori cunoaştem ori o ignorăm. În decursul educării sinelui după logică evident ar fi să pornim de la esenţial, ori nu e etimologia acest nucleu al permanentizării cunoştinţelor? Pentru a putea fi părtaş la adevăratul prezent este necesar "a citi pentru a putea gândi", o greşeală enormă pentru o fiinţă capabilă de gânduri care nu sunt şi nu vor fi înfăptuite. Să luăm focul ca exemplu: în esenţă o putere mistică simbolizată ca unul din cele patru elemente care alcătuiesc universul, simbolismul fiind diferit în funcţie de cultură. Această viziune ancestrală deţine mai multe valori umane decât cea mai corectă descriere academică căci neocortexul a evoluat în a gândi reactiv. O ce n-aş da să întâlnesc vechii greci şi sa le aflu opinia ca pur spectator, căci prin vizionare şi audiţie desluşim caractere deci putem descrie etimologic un om, ce gând plăcut. Oare nu ar fi o erezie sa ne putem dori o lume în care să nu actualizăm noul, ci să pastrăm vechiul? Problema noului nu e maniera în care este descris ci timpul în care apare, prezentul este menit omului pentru a-şi însuşi eşecurile trecutului, sau cel puţin pentru a se îmbăta puţin cu dorinţa de a trăi într-o eră a gloriei.
Chiar şi cei în derivă presupun că se întreabă uneori cum anume a ajuns un cuvânt în fiinţă. Totul decurge de la creaţie într-un declin continuu, nu ma refer la viaţă ci pur şi simplu la un gând pur creator. În curentul în care trăim, sub influenţa operelor sau lucrarilor ştiinţifice pe care le citim, acest întreg amalgam de informaţie nu e decât o reacţie la o alta eră pe care noi ori cunoaştem ori o ignorăm. În decursul educării sinelui după logică evident ar fi să pornim de la esenţial, ori nu e etimologia acest nucleu al permanentizării cunoştinţelor? Pentru a putea fi părtaş la adevăratul prezent este necesar "a citi pentru a putea gândi", o greşeală enormă pentru o fiinţă capabilă de gânduri care nu sunt şi nu vor fi înfăptuite. Să luăm focul ca exemplu: în esenţă o putere mistică simbolizată ca unul din cele patru elemente care alcătuiesc universul, simbolismul fiind diferit în funcţie de cultură. Această viziune ancestrală deţine mai multe valori umane decât cea mai corectă descriere academică căci neocortexul a evoluat în a gândi reactiv. O ce n-aş da să întâlnesc vechii greci şi sa le aflu opinia ca pur spectator, căci prin vizionare şi audiţie desluşim caractere deci putem descrie etimologic un om, ce gând plăcut. Oare nu ar fi o erezie sa ne putem dori o lume în care să nu actualizăm noul, ci să pastrăm vechiul? Problema noului nu e maniera în care este descris ci timpul în care apare, prezentul este menit omului pentru a-şi însuşi eşecurile trecutului, sau cel puţin pentru a se îmbăta puţin cu dorinţa de a trăi într-o eră a gloriei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu