MV

Sunt doar o frunză de toamnă, târzie Una dintre cele cu stipele grele De pe ramuri perecheate arareori alternate Căci e-o altă plinătate când întinzi brațe crenate Și îmbrățișezi pe săturate, în adiere, corpuri imparipenate Când simți umplerea, bâiguitor, a cloroplastelor cu umor Înălțat, încrezător, te crezi falnic sicomor Dar trec zile și se-adună nori ce prevestesc și tună Bat rafale și întind până eșența ți-o desprind Iar în tine încep și consumă, gale ce cresc cu ranchiună Până-ți lasă-n loc genună Care se inundă-n ghioc cu fatidicul taroc Seva dulce-odat creată, întărind scoarța zgâncoasă E o clipă nefirească, ce se scaldă-n raze moi Inspirând îneci stomate și vezi rostul infecund Al însămânțării rod secând, geaba muguri, vechi și noi Și n-ai strop să strigi, să-ndrugi Și nici vrere de zălugi Care-ți iau țel și destramă Drugi, vandrugi și tumurugi Asta înseamnă o frunză de toamnă, sângerie, ce prin consum se damnă