Sunt doar o frunză de toamnă, târzie
Una dintre cele cu stipele grele
De pe ramuri perecheate arareori alternate
Căci e-o altă plinătate când întinzi brațe crenate
Și îmbrățișezi pe săturate, în adiere, corpuri imparipenate
Când simți umplerea, bâiguitor, a cloroplastelor cu umor
Înălțat, încrezător, te crezi falnic sicomor
Dar trec zile și se-adună nori ce prevestesc și tună
Bat rafale și întind până eșența ți-o desprind
Iar în tine încep și consumă, gale ce cresc cu ranchiună
Până-ți lasă-n loc genună
Care se inundă-n ghioc cu fatidicul taroc
Seva dulce-odat creată, întărind scoarța zgâncoasă
E o clipă nefirească, ce se scaldă-n raze moi
Inspirând îneci stomate și vezi rostul infecund
Al însămânțării rod secând, geaba muguri, vechi și noi
Și n-ai strop să strigi, să-ndrugi
Și nici vrere de zălugi
Care-ți iau țel și destramă
Drugi, vandrugi și tumurugi
Asta înseamnă o frunză de toamnă, sângerie, ce prin consum se damnă
Comentarii
Trimiteți un comentariu