"A nu da dovadă de curiozitate față de trecut determină un proces asemenea apoptozei. Însa cel destinat să dispară este unul, prezentul, dacă ne cufundăm cu trupul și sufletul în ceea ce a fost." de Vladimirescu Mihnea
Participând la o discuție săptămâna trecută nu am putut să-mi controlez emoțiile și constant eram surprins de puterea cuvintelor care imi erau transmise, spun asta deoarece erau amintiri ale unor persoane indispensabile evoluției mele. Prin această conversație am retrăit o asemănare a stadiilor existențiale, o repetare a evenimentelor aleatorii, care nu poate fi evitată. Precum dictează Genetica totul se transmite și este refolosit cu o frecvența variabilă în concordanță cu descendența. Grație acestei variabilități suntem un adaos fața de stramoșii noștri. Dar procesul este unul complex, biologic, progresiv realizat. Suntem educați și crescuți cu această cunoaștere exhaustivă a celor care ne redau trecutul, în același timp formându-ne schimbări minuțioase asupra informației conform personalității pe care o descoperim în trup. Ulterior deși ne putem declara sătui nu avem stimulentul necesar pentru a digera și asimila cunoașterea oferită. În etapa finală nu putem nega ascensiunea către rolul odată privit și ascultat cu patos. Trebuie să menținem mereu o idee fixă: să știm cine am fost, cine suntem și spre cine tindem să fim. Toate acestea culminează către cunoaștere, în sensul larg și vag. În fiecare zi ne este redat un plăcut amalgam de durere, calm și amuzament care fuzionează cu staticul, reprezentat de noi, larvele, trebuie doar să ascultăm. În această serie de idei scurte doresc să evidențiez aspecte esențiale echilibrului așa cum îl trăiesc eu zi de zi, o trăire, nu doar o idee. Un gând frumos care mă inspiră: Mâncarea reîncalzită este întotdeauna mai sățioasă decât cea preparată proaspăt.
Participând la o discuție săptămâna trecută nu am putut să-mi controlez emoțiile și constant eram surprins de puterea cuvintelor care imi erau transmise, spun asta deoarece erau amintiri ale unor persoane indispensabile evoluției mele. Prin această conversație am retrăit o asemănare a stadiilor existențiale, o repetare a evenimentelor aleatorii, care nu poate fi evitată. Precum dictează Genetica totul se transmite și este refolosit cu o frecvența variabilă în concordanță cu descendența. Grație acestei variabilități suntem un adaos fața de stramoșii noștri. Dar procesul este unul complex, biologic, progresiv realizat. Suntem educați și crescuți cu această cunoaștere exhaustivă a celor care ne redau trecutul, în același timp formându-ne schimbări minuțioase asupra informației conform personalității pe care o descoperim în trup. Ulterior deși ne putem declara sătui nu avem stimulentul necesar pentru a digera și asimila cunoașterea oferită. În etapa finală nu putem nega ascensiunea către rolul odată privit și ascultat cu patos. Trebuie să menținem mereu o idee fixă: să știm cine am fost, cine suntem și spre cine tindem să fim. Toate acestea culminează către cunoaștere, în sensul larg și vag. În fiecare zi ne este redat un plăcut amalgam de durere, calm și amuzament care fuzionează cu staticul, reprezentat de noi, larvele, trebuie doar să ascultăm. În această serie de idei scurte doresc să evidențiez aspecte esențiale echilibrului așa cum îl trăiesc eu zi de zi, o trăire, nu doar o idee. Un gând frumos care mă inspiră: Mâncarea reîncalzită este întotdeauna mai sățioasă decât cea preparată proaspăt.
Comentarii
Trimiteți un comentariu