Abrutizarea omului a fost provocata mereu de pierderea unor memorii ce ar fi insemnat o abjurare de la persoana, o abdicare de la ideal, o abnegare a timpului trecut, fara de care prezentul este o umbra infima si care ar reprezenta o abolire totala a viitorului. Amintirea este o samanta a pomului inflorit de gratie, de dorinta. Insa gvaltul cu care este tratata o personalitate anterioara ma surprinde in cel mai halucinant si deprimant mod. Ataraxia din viata mea anterioara ma inspaimanta, ma ingrozeste. Devenind un prezent, acel trecut ma hartuieste existenta, atancand-o cu acel dor naiv de inocenta si calmitate. Insa un regret este doar inca o secunda pierduta iar pierduta mea hidalgie reprezinta doar o nota surda in simfonia auzului ilogistic. Imprudenta starii mele de idectie este de fapt exagerearea ideilor imprimate in amintirile mele iluzionante. Descrierea conflictului dintre amintire si om este reprezentat doar de ignoranta cu care omul isi tratateaza nu numai propriul intelect insa, regretabil dar de asteptat, si intelectul unui alt seaman. Fara griji ne pierdem in memorii, insa acolo, capturati de propria noastra neputinta, de propria noastra imposibilitate de a putea renega ipostazele rusinii noastre, de nesiguranta cu care ne abordam pana si existenta. Impresionant de impudic este acest ultim actor al umbrelor ce se numesc oameni. Lipsit de tact el inaugureaza imundicitatea cu mandria incoerenta a unei incompetente maimute. Regretabil, insa, incarnarea fiintei umane este pura nimicnie a nihilismului cu care se identifica.
Comentarii
Trimiteți un comentariu