Invidia este sunetul pe care il producem pentru a ne demonstra apartenenta la acest sir de idioti care incearca fiecare a cuceri cate o bucata de umanitate pe care n-o vor dobandi niciodata in mod egal. Unul dintre noi se va razvrati implicit provocand o reactie in lant care va declansa invidia. Invidia n-o simtit, o primim. N-o capatam, o cautam cu atat de multa daruire incat in gasirea ei ajungem a ne demonta psihicul. Daca invidia ar fi personificata, ar trebui doar un simplu om pentru a o controla si folosi cu eficacitate, insa niciun om nu este simplu iar invidia sporeste diferenta. Noi suntem frunzele unui copac, sentimentele sunte crestaturile de pe frunze prin care ne hranim, iarna murim deoarece acele sentimente se retrag in incarcerarea renasterii. Nu am intalnit niciodata un om care sa nu aiba o aura de invidie in macar o clipa din viata lui, dar am intalnit oameni care traiau prin ea...si pot spune ca faceau o treaba mai buna decat cela ce fericeste. Inutilitatea existentei noastre reiese din abominatia mintii omului, nu avem nicio granita de trecut deoarece prezenta noastra le-a intrecut pe toate cu brio. Nu m-am considerat niciodata ilogic, insa sunt naiv de nebun. Nu realizam, insa traim in acelasi mod ca si atunci cand ne nastem pe tot parcursul vietii: cand suferim plangem deoarece nu intelegem unde ne aflam, cand suntem fericiti radem deoarece existam, cand suntem atrasi de ceva curiozitatea ne impinge a urma acel ceva pana la capatul timpului nestatornic. Accesele noastre nu raspandesc decat o stare de betie temporala iar cand ne revim, intepenim in materia, dar numai dupa momentul de extaz al slabiciunilor induse de groaza idioteniei ce este putrezirea ratiunii. Singurul moment nostalgic dupa care tanjim este atunci cand murim lumii, deoarece dorul de lume ne determina forma originara a funebrului. Singuratatea ne invata ca suntem singuri numai atunci cand realizam ca sentimentele adunate cu atatea truda se izoleaza, spulberandu-se, cu rostul de a ne azvarli nedeterminarea infinita, ceea ce este in acest caz o forma a ispasirii primare, ispasirea de identitate.
Comentarii
Trimiteți un comentariu