Treceți la conținutul principal

Limbo...

"Neantul, o fiinta in care toti ne adapostim, incoltiti de viata metamorfozata in diavol." de Why?...Because...

Cufundarea in neant este abrupta, ilogica, instinctuala, iar odata ajuns acolo doar instinctul ramane, ratiunea, gandirea, logica dispare, acel cuvant parca scris in atatea carti sters intr-un timp atat de scurt si atat de usor. Neantul exista in noi, in lume, sau este chiar lumea, pe care noi o construim la nesfarsit, lumea proprie, o lume in care mintea conteaza, o lume a nimicului in care creatia este schimbul de valuta cel mai de pret, in care artistul se cufunda cu fiecare incepere a unei noi creatii. De acolo el schimba vieti, cercetandu-si lumea pentru a putea continua opera, cu speranta de a o termina, dar nu exista nici macar o speranta in acea viata, doar o iluzie desarta, folosita apoi aruncata. Un ideal atat de usor abnegat si detasat de o existenta. O ridare exhaustiva in care visul devine crunta realitate a celui de se cufunda in el, o renuntare la gandire. In care sangele este oprit de privirile ucigatoare ale inutilitatii. Intoxicarea cu timp este acea forma a spaimei, difuza, cand nu te mai poti gandi la nimic, descifrand absolutul, sau adevarul imbecililor, cu acea diferenta ca in care acel adevar este doar acea foaie plana pe care striga surd teroarea. Nici nu este posibil sa ne inchipuim cat de multi sunt ceia ce vor a fi dezlegati de acea tristete, acea pierzanie. Accesele acestea lasa un gol mai amar decat o betie sau o noapte de dragoste. Risipeste-mi infinitule inchisoarea zambetului, caci oare ce ar fi acela un zambet far de tristete? Un zambet care, fara nici o indoiala, este prea degradant pana si pentru acea grimasa a agoniei, acea ultima incercare nereusita din tradarea echivoca a naturii. Nu am nici o chemare, fiind altfel un obosit delicat al tristetii, tormentat de istovitoarea veselie, o nemurire ce sapa inca la acea groapa dintre mine si lume, o straina.



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Pasul spre agramare

"Taina agramării este să te lași cuprins de ea, ca apoi haosul să devină un început creator, apus într-o banalitate." de Vladimirescu Mihnea Haosul se ivește din nimic, din iubire, din logica, din început, dar mai cu seamă din om. Ce ființă oare a stat a cugeta la om și la rațiune și nu a fost cuprins de acea dezolare și de pironirea acelor gânduri dezamăgitoare? Creația, prezentul, trecutul, aceste universuri du-te-vino vor fi fost nimic fără acel haos inițiatic, în acea clipă singulară când totul a încetat și s-a produs blestemul iluminării. Acel blestem care bântuie sufletele ce au avut comprehensibilitatea necesară pentru a pătrunde în spirit, de a se întâlni cu demiurgul personalității unui individ, o întâlnire fatală, acel cancer al sinelui. O povară de o noblețe cruntă, fără sfințenie, dar cu acea credință lumească pentru a te deveni, este cea a gandirii. Unde se pierde mai întâi sentimentul, simțirea, iar apoi gandul, îmbrâncit de menirea ciudată a experienței ...
6 comentarii
Citiți mai multe

"A observa, a constata, a studia, a remarca."; un gand despre dragoste

"A iubi înseamnă a fi plin de nepăsare însă cuprins de romantismul peisajului și a dori o singură privire care să emane desfrânare. În iubire nu există naivitatea sentimentelor, ele sunt transpuse în trăiri, În îndrăgostiri constante, în redescoperirea detaliilor melancolice." de Vladimirescu Mihnea Continuarea vieții duce la un moment dat către o îndrăgostire epocală, în fiecare dintre noi în acel moment se produce un efect mai puternic decat gravitația. Totuși fiind atât de puternic nu este compatibil cu viețuirea, el trebuie mai întâi reprimat parțial, educat, crescut și controlat pentru a-l putea cuprinde și analiza. În final devine un reflex permanent pentru o singură instanță, orice schimbare îl anulează și procesul trebuie reluat. Deși în final revine în același stadiu de reprimare, stadiul nu mai prezintă un beneficiu deoarece negarea trebuie să sfârșească și în locul ei sa se instaleze mecanic echilibrul inițial. Orice punct de plecare evidențiază finalul urmând un...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Frica unei constiinte lucide

"Luciditatea este floarea ce, mirosind-o, te vindeca de viata insasi, doar ca uita a mai disparea." de Vladimirescu Mihnea Sangele care imi curge prin vene este insasi o adunare de ganduri, caci fara gand am fi redusi la a trai. Ceea ce nu-i fericire e doar o stampila a nedescoperirii dragostei. In afara culorii  vazul se inlocuieste cu explicatii si dovezi, un paradox al nimicului inexplicabil. Ce vita mi se incolaceste in jurul corpului, de se vaita frunzele si insectele sub ele? Un demon ma intampina cu tradare si dorinta, eu il intampin cu Divinitate si neant, insa doar fiindca ma opun nu inseamna ca nu afirm in acea masura in care mi s-a largit gandul pana la acea granita demonica sub care pamantul este facut din soparle ce hasaie la fiecare pas de-al vreunui sarman ruinat. Razvratirea este doar concurenta de suferinte, pasiuni, prabusiri si porniri tainice, in viata ne razvratim impotriva ei, in moarte ne razvratim deasupra ei. In negura pornirii mele am uitat a zambi...
Un comentariu
Citiți mai multe