Profitând de tine?

"Trebuie să mai confesez ceva...Sunt prostul tău. Toată lumea a făcut ca lanțurile lor să se rupă, ținându-te în brațe. Ai fost născută să reziști, sau să fii abuzată? Aveam nevoie de un alt loc în care să mă spânzur fără nodul tău. Mi-ai dat ceva ce nu aveam. Dar n-a avut nici un rost. Prea slab pentru a mă da bătut, prea puternic pentru a pierde. Inima îmi este încarcerată. Dar voi scăpa. Gândurile mele mi-au dat viața sau moartea. Însă nu pot să aleg. Jur că nu mă voi da bătut. Refuz..."

Întotdeauna am refuzat să folosesc pe cineva sau să fiu folosit. Din păcate doar fiindcă am refuzat nu înseamnă că nu mi s-a întâmplat. Eram folosit din cauza sufletului meu, din cauza inocenței mele, de atunci, din cauza sufletului meu necopt. Însă acum s-a terminat, am reușit într-un sfârșit să mă eliberez, cu mare durere, de lanțurile tale, ce mă țineau încătușat de inima ta intoxicantă. Sunt liber acum, liber să îmi îngrijesc zgârieturile și vânătăile provocate de dragostea oarbă. Am oprit sângerarea, am oprit durerea, nu mai simt nimic. În sfârșit am luat-o înaintea sentimentelor...
Plecam, nu voiam să mă mai întorc decât dimineață. Era lângă mine ca de obicei, alinându-mă. Plănuisem să mă plimb prin oraș, la unu dimineața. O căldură neobișnuită poposise în oraș. Fumam liniștit pe o bancă, împreună cu ea, încercând să avem o conversație cât mai normală. Deși normalul în opinia mea poate fi cam șocant. Ah, ce făceam? Trebuia să mă întorc, probabil toți erau îngrijorați. Nici nu mă ridicasem bine și deja mă împiedicasem. Întorcându-mă am rămas acolo privind cerul încontinuu. Se puse deasupra mea zâmbind. Câteodată mă gândeam la ea. Oare nu o ucideam dându-i speranțe false? Oare mă va ierta vreodată? Oare mă va ucide ea la rândul ei?...Nimic dintre acestea nu mai contau acum. Morbidă, viața pregătește ceva picant, moartea are o discuție aprinsă cu dragostea despre femei, iar agonia încă mai speră să-l revadă...