"Ştiu că ai suferit. Însă nu vreau să te ascunzi. E rece și nepăsător. Nu te voi lăsa să dispari...Adormită, te voi face să te simți pură. Ai încredere în mine, poţi fi sigură. Îți înșeli iubiții. Te prefaci a fi haină și divina. Poate ești o păcătoasă, însă inocența ta îmi aparține. Te rog, arată-mi cum se face. Tachinează-mă, tu eşti aceea..."
Noapte, artificii, prea multă lume, prea frig, prea puţine ţigări rămase până dimineaţă. Stăteam în copac admirând stelele de pe cer, nu mă interesau sclipirile ocazionale în noaptea eternă. Nici nu știu de ce venisem cu ei de fapt, poate doar pentru a scăpa de monotonie? Sperând că voi întâlni ceva interesant? Mă simțeam nelalocul meu, ca și cum m-aș fi născut în altă eră, una nepotrivită. Am coborât, luxându-mi piciorul în proces. Nevoit să mă sprijin de copac din cauza durerii mi-am ridicat din nou privirea. Nici o schimbare. De ce? De ce oare era făcut asa?...Nici nu ar trebui să-mi pun această întrebare deoarece știu deja răspunsul. Nu puteam trăi, puteam doar sa supraviețuiesc...Asta îmi era menirea, să supraviețuiesc și să observ. Să observ omul, în păcatul lui, în gloria lui, în decăderea lui, în nașterea lui? Nu...Voiam să reconciliez ura din inimă, să mă trezesc să văd frumusețea, nu masca, să exorcizez demonii din trecut, să-mi satisfac dorințele secrete ale inimii...Voiam doar...doar...să fiu eliberat...
Comentarii
Trimiteți un comentariu