Aspirând

"Ceva îmi intra în cale, ceva e pe cale de a crăpa. Voi încerca să-mi găsesc locul în scenariul vieții.Pe când ard încă o pagină. Pe când mă uit în spate, încă încerc să-mi găsesc locul în viața. Așa că spune-mi cum ar trebui să fie. Disperat mă voi înfiora, aștept de atât de mult timp. Nu exista dragoste. Voi muri pentru oricine, ce am devenit?..."

În ultimul timp am acționat în privința destinului meu mai mult decât de obicei. Cu ce scop? Pentru a sfârși ciclul interminabil și incontestabil al singurătății...Ha!De parcă aș putea reuși vreodată să modific destinul tuturor. Aiurea, nici măcar nu ar trebui să consider o astfel de acțiune. Irațional, mă sting încet. Din cauza ta, din cauza vieții, a iubirii, a singurătății, a fericirii...Viața, curva universală și imorală, va încerca mereu să ne determine să păcătuim, să gustăm plăcerea interzisa, provocându-ne să "înnebunim", să trăim iluzia supremă...Conduși de o ființa ascunsă, izolată. Aspir la mai mult, chiar prea mult. Oare dacă îmi doresc să fiu fericit alături de un sentiment, e prea mult? Oare dacă vreau nu numai o viață cu "tine" ci zece poate chiar mai multe, e prea mult? Chiar dacă aș obține acest dar probabil aș renunța. Dependent de schimbare nu aș putea rezista poftei de a păcătui încă o dată. Ah aspir, dar numai atât, restul e cenușă, fum și ochi înroșiți de nihilism...