"Nu zei şi nici regi, doar oameni..." de Necunoscut
Oare un om nu este îndreptăţit la sudoarea de pe fruntea sa? Nu spune unul, aparţine săracilor. Nu spune altul, aparţine lui Dumnezeu. Nu spune încă unul, aparţine tuturor. Am negat aceste afirmaţii, în schimb am ales imposibilul, am ales libertatea. Am ales să nu mai fiu constrâns de societatea idealistă, de religie, de politică, de avariţia paraziţilor ce ne doresc avuţia sugând de la sânul lăcomiei. În loc să mă plec în faţă restricţiilor moralităţii idilice impuse de aceste instituţii, valorile cum ar fi logica şi raţiunea mă vor conduce spre succes. Sunt nebun? Vreau imposibilul, irealizabilul, vreau libertate...Vreau liberul arbitru cu care ne mândrim a fi împărtăşiţi. Dacă avem această calitate esenţială de ce suntem controlaţi? De ce suntem criticaţi şi astupaţi în găurile strâmte ale injuriilor, ale invidiei, ale imoralităţii? Simplu: lăcomia...Nimeni nu o poate nega, până şi acela căruia credinţa i-a dat scop nu poate refuza prezenţa ei în viaţă. Încercăm a ne convinge că suntem înşelaţi de propria persoană, inducându-ne iluzii pentru a ne sprijini imperfecţiunea psihică şi existenţială. Perfecţiunea ar duce numai la haos, ordinea însăşi impune regulile perfecţiunii, a idealului, a distrugerii oricărei forme de exprimare, oricărei frânturi de liber arbitru. Învăluiţi într-o rutină veşnică ne uităm, ne absorbim şi ne înlocuim cu generalul, cu obişnuitul, cu nimicul şi în acelaşi timp cu totul. Putem fi raţionali fără a fi declaraţi nebuni? Oare un peşte fără branhii poate respira? Existând în opoziţie raţiunea şi nebunia devin una şi aceeaşi concepţie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu