
Plictisit, ore în șir am vorbit cu o persoană foarte dragă mie însă până la urmă trebuia sa se termine. M-am dus la fereastră încercând să descopăr măcar un semn de viață, o șoaptă, un sărut...Într-un sfârșit am decis că voi muri de plictiseală, în absența ei. Luna mi se arăta de după nori, vrând să-mi spună că nu e timpul, că nu s-a terminat, că mai am timp...Deodată o dâră lungă lăsată în urma unui avion îmi atrase atenția. Heh de abia începe...
Comentarii
Trimiteți un comentariu