MV

"Pe cât de diferiţi erau în prezentul lor pe atât de asemănători ni se par în timpul nostru, pentru neiniţiaţi. Deşi mi-ar plăcea să le desluşesc genul preferat dacă i-aş putea întâlni nu cred că ar fi de acord cu simplitatea trăirilor transmise în versuri şi nu prin ritm." Când oare s-au desprins simţurile şi au început a detecta fără a se mai consulta. Nu mă refer doar la informaţie ci şi la senzaţie căci prin amalgamul de date pe care le primim putem discerne o imagine de fundal însa oare ce se afla în faţa ei? Ascuns deoarece auzim dar nu ascultăm şi implicit nu simţim. Din păcate această artă aparţine trecutului chiar dacă mai reînvie cateodată într-un deceniu. Nu datorită celor care contribuie la menţinerea ei, ci datorită celor care nu mai sunt interesaţi să asculte cu fiinţa. Oare câte ramuri formează apa în jocul ei sinistru dar liniştitor. Oare cât de graţios poate fi un prieten încât poate emana şi groază şi fericire. Oare cât dor poţi simţi când pleci din oraşul...

"Într-un simplu sărut poţi simţi vlaga, tinereţea, delicateţea, deliciosul, doar daca vârsta interioară este atemporală." de Vladimirescu Mihnea Am învăţat prin nenumărate constatări ca admiraţia lasă în urma ei un aer greoi în care ne cufundam fiindcă nu ştim ce ni se iveşte în acel moment. Ar trebui să fim "greoi în a admira" ca sa înlăturăm norul de ipocrizie sub care deseori ne găsim. Admiraţia în sine este un gest minor comparativ cu lauda, nu cea de sine, ci aceea oferită. Lauda este un concept realizabil doar  inter pares, în altă instanţa îşi pierde priceperea şi amuzamentul. A fi distins presupune multe caractere şi necesităţi , banalităţi dacă dorim, totul se rezuma în a urmări o ţintă din perspectiva întregului. În vorbire, în gesturi găsim aceste caractere, dar când ne domolim şi pătrundem fizicul ni se dezvăluie o epifanie. Prin sărut nu comunicăm sentimente, ci stări palpabile în fiecare rid al buzei, o atingere demnă de implozii astrale prin care cr...

"Oare istoria chiar ne spune adevăruri noi cum intuia Nietzsche? Sau le repetă pe aceleaşi sub diferite denumiri?" de Vladimirescu Mihnea Chiar şi cei în derivă presupun că se întreabă uneori cum anume a ajuns un cuvânt în fiinţă. Totul decurge de la creaţie într-un declin continuu, nu ma refer la viaţă ci pur şi simplu la un gând pur creator. În curentul în care trăim, sub influenţa operelor sau lucrarilor ştiinţifice pe care le citim, acest întreg amalgam de informaţie nu e decât o reacţie la o alta eră pe care noi ori cunoaştem ori o ignorăm. În decursul educării sinelui după logică evident ar fi să pornim de la esenţial, ori nu e etimologia acest nucleu al permanentizării cunoştinţelor? Pentru a putea fi părtaş la adevăratul prezent este necesar "a citi pentru a putea gândi", o greşeală enormă pentru o fiinţă capabilă de gânduri care nu sunt şi nu vor fi înfăptuite. Să luăm focul ca exemplu: în esenţă o putere mistică simbolizată ca unul din cele patru element...

"A nu da dovadă de curiozitate față de trecut determină un proces asemenea apoptozei. Însa cel destinat să dispară este unul, prezentul, dacă ne cufundăm cu trupul și sufletul în ceea ce a fost." de Vladimirescu Mihnea Participând la o discuție săptămâna trecută nu am putut să-mi controlez emoțiile și constant eram surprins de puterea cuvintelor care imi erau transmise, spun asta deoarece erau amintiri ale unor persoane indispensabile evoluției mele. Prin această conversație am retrăit o asemănare a stadiilor existențiale, o repetare a evenimentelor aleatorii, care nu poate fi evitată. Precum dictează Genetica totul se transmite și este refolosit cu o frecvența variabilă în concordanță cu descendența. Grație acestei variabilități suntem un adaos fața de stramoșii noștri. Dar procesul este unul complex, biologic, progresiv realizat. Suntem educați și crescuți cu această cunoaștere exhaustivă a celor care ne redau trecutul, în același timp formându-ne schimbări minuțioase asu...

"A iubi înseamnă a fi plin de nepăsare însă cuprins de romantismul peisajului și a dori o singură privire care să emane desfrânare. În iubire nu există naivitatea sentimentelor, ele sunt transpuse în trăiri, În îndrăgostiri constante, în redescoperirea detaliilor melancolice." de Vladimirescu Mihnea Continuarea vieții duce la un moment dat către o îndrăgostire epocală, în fiecare dintre noi în acel moment se produce un efect mai puternic decat gravitația. Totuși fiind atât de puternic nu este compatibil cu viețuirea, el trebuie mai întâi reprimat parțial, educat, crescut și controlat pentru a-l putea cuprinde și analiza. În final devine un reflex permanent pentru o singură instanță, orice schimbare îl anulează și procesul trebuie reluat. Deși în final revine în același stadiu de reprimare, stadiul nu mai prezintă un beneficiu deoarece negarea trebuie să sfârșească și în locul ei sa se instaleze mecanic echilibrul inițial. Orice punct de plecare evidențiază finalul urmând un...

"A știi să fii singur este în sine un act de sinucidere al externului." de Vladimirescu Mihnea Când mă intrigase acest subiect aveam cu totul altă idee despre cum ar trebui redat în contextul potrivit. Dar dupa acești ani mă gandesc, oare, cu adevărat ce reprezintă starea care ne roade sau care ne alină. Teoretic a fi singur este un ultimatum la care nimeni nu dorește să ajungă, însă privesc un tablou cu o tânără fecioară care, cântând la ceea ce pare a fi o mandolină și menținandu-și privirea aplecată, pare să se cufunde într-o istorie a gândurilor singuratice și liniștitoare. Aici doresc să menționez un om care m-a inspirat prin cosmosul din ochii săi, spunând: "Nu înteleg de ce toți oamenii se grăbesc să prindă ceva, totul e prea grabit, muzica e prea tare și nu mai cunoaște nimeni bucuria de a te opri!". Asta e esența frumosului, a descrie trăirea privind imaginea de ansamblu a vieții în fiecare moment. Surprinzător prin toate aceste detalii trecute și prezent...

"Furtuna ce se dezlanțuie înăuntrul fiecărui om, pe care tu dragoste o reprezinți și pe care o instigi în a ne împinge spre cele mai vulgare idei pline de seriozitate, nu poate fi invinsă decât la ultima suflare pe care aerul o va pogorâ asupra umanității." de Vladimirescu Mihnea Cine îmi sfâșie amarul cu muzica-i plutind parcă în acea vastitate a singurătății? Ce-mi rezervă acest drum al fineții , un drum parcurs în devenirea mea, forțat spre a-mi contopi amărăciunea cu un altul, spre a-mi judeca stingerea și iremediabil a mă adânci în opus. Oare sânul acesta ce mă dezmiardă îmi alimentează acea sete de nopți lungi? Dar crunte deoarece acele seri în care nu-mi răspunde decât fumul întrebărilor sunt cele ce-și păstrează furia erotică, iar în acele seri îndur, însă nu mă îndrept catre ceva. Încerc cu acea disperare cu care masonii cei vechi încercau a crea planuri arhitecturale să-mi creez "palatul" frumuseții. O cuprindere mă instigă și neliniștea caută prin mizer...