MV

"Taina agramării este să te lași cuprins de ea, ca apoi haosul să devină un început creator, apus într-o banalitate." de Vladimirescu Mihnea Haosul se ivește din nimic, din iubire, din logica, din început, dar mai cu seamă din om. Ce ființă oare a stat a cugeta la om și la rațiune și nu a fost cuprins de acea dezolare și de pironirea acelor gânduri dezamăgitoare? Creația, prezentul, trecutul, aceste universuri du-te-vino vor fi fost nimic fără acel haos inițiatic, în acea clipă singulară când totul a încetat și s-a produs blestemul iluminării. Acel blestem care bântuie sufletele ce au avut comprehensibilitatea necesară pentru a pătrunde în spirit, de a se întâlni cu demiurgul personalității unui individ, o întâlnire fatală, acel cancer al sinelui. O povară de o noblețe cruntă, fără sfințenie, dar cu acea credință lumească pentru a te deveni, este cea a gandirii. Unde se pierde mai întâi sentimentul, simțirea, iar apoi gandul, îmbrâncit de menirea ciudată a experienței ...

"Luciditatea este floarea ce, mirosind-o, te vindeca de viata insasi, doar ca uita a mai disparea." de Vladimirescu Mihnea Sangele care imi curge prin vene este insasi o adunare de ganduri, caci fara gand am fi redusi la a trai. Ceea ce nu-i fericire e doar o stampila a nedescoperirii dragostei. In afara culorii  vazul se inlocuieste cu explicatii si dovezi, un paradox al nimicului inexplicabil. Ce vita mi se incolaceste in jurul corpului, de se vaita frunzele si insectele sub ele? Un demon ma intampina cu tradare si dorinta, eu il intampin cu Divinitate si neant, insa doar fiindca ma opun nu inseamna ca nu afirm in acea masura in care mi s-a largit gandul pana la acea granita demonica sub care pamantul este facut din soparle ce hasaie la fiecare pas de-al vreunui sarman ruinat. Razvratirea este doar concurenta de suferinte, pasiuni, prabusiri si porniri tainice, in viata ne razvratim impotriva ei, in moarte ne razvratim deasupra ei. In negura pornirii mele am uitat a zambi...

”Ucid doar în acel sens lăuntric, cel în care sunt călăul eurilor și vindecătorul cuvintelor.” de Vladimirescu Mihnea Sunt o piatră a gândirii, nemijlocit de simplele fluctuații meditative ce ne acoperă ziua deja încărcată de suportarea unei trăiri inhibată de acea neînțelegere universală pe care psihologia o descrie în cel manual ce propăvăduiește moartea, teoretică deoarece practica rămâne în acea obscură dugheana ce se numește om, monotoniei. Adunături de gânduri ce ma bântuiți cu țipetele negării, vă părăsesc în spaima împăienjănită a amăgirii. Bucuria unei dezamăgiri se răsfrânge asupra sufletului, căci doar bucuros este acel om ce nu are nevoie de alții, spânzurat cu hramul celuia ce din toate bucuriile a ales doar acea frântura ce i-a permis a nu deveni ratat. O himeră produsă de acea zonă crepusculară a ființei și neființei, a extazului îndelungat ce a plâns cu îngeri veseli și a râs cu demonii bucuroși, căci - așa predic eu în acel gând dominat de pajiști dincolo de singurăt...

"Ce-i aceea afectivitate? O stare de rătăcire în sinele altei persoane." de Vladimirescu Mihnea Te urmăresc în continuare în timp ce dansezi baletul regretului meu, a parvenirii mele, a temerii mintale ce ma îndeamnă la acel gând rătăcitor de a te cuprinde, de a te sufoca în lagărul greșelilor mele. Nu am avut niciodată o partidă vizuală de amor cum am dezbrăcându-te acordandu-mi o singură privire luciferică. O privire care îți este atribuită doar de acel gând nihilistic de a te fi uzat doar cu scopul de a-mi satisface efemeritatea, o acțiune temporară, nostalgică, prin care singura aromă pe care o simt este cea a remușcării ce mână omul spre acel rău ce nu este decât o stare de dor spre alte făgașuri, toate regăsindu-se în tine. Cel din urmă sărut ce marchează decăderea mea în melancolie, este cea despărțire de către un univers mort, mai mort decât inima-mi palidă. Un univers al spiritualității lui Dumnezeu, căci de la el pornește dragostea. Cine poate spune că a simțit su...

"Paradisul filozofiei, acea nestatornica idee inchegata, se iveste cand incetam a muri." de Why?...Because... Ce este acela omul decat o reflectare a singuratatii lui Dumnezeu? O umbra creata cu acel scop de a scoate din El sufletul de poet, descoperit in acea privire catre cer in care nu se rasfrangea nici un regret din ochii lui. O dezamagire fatala ce l-a indus a crea aceste creaturi naive, indiferente. In acea sfera atemporala in care traieste singuratatea se afla un Dumnezeu al lui Spinoza. Un Dumnezeu credibil, nu cela fata de care acea religie si-a pastrat respectul prin prisma literei mari a cuvantului. El inca asteapta, asteapta ca acea mumie fasneata sa vorbeasca despre "eu", viciat de credinta si scarbit de zatul gros al imoralitatii. Fiindca unde, daca nu intr-o cafenea, poti oare sta de vorba cu eul? Cu acel Dumnezeu originar, acea parte pe care ne-a implantat-o, singura noastra asemanare: singuratatea...Popasul acela ce se iveste in momentul in care n...

"Si a fi singura era tot ceea ce ii trebuia, deoarece a fi singura era definitia ei, atuul unei crime perfecte, crima catre personalitatea celorlalti." de Why?...Because... Nu aveam nici o scuza, nici un alibi, nici macar o farama de minciuna adevarata, o amanuntita descriere pe care sa urc spre salvare. In schimb am ramas in neant, devorat de apetitul ei ingrozitor si de viziuni desarte a unei lumi fara aperitivul buzelor ei. Intr-o lume in care fiecare om era doar e replica fidela a ei, o clona pura, goala, fara sentimente, fara o privire. Iar eu continuam sa merg, continuam sa traiesc printre acesti arhei, printre acele spectre ale imaginatiei mele, ale unei obsesii uitate, a unei amintiri inclestate in mainile-mi tremurande ce nu dorea altceva decat sa fie lasata in pace, sa fie uitata, insa de multe ori dorintele trupului le intrec pe cele ale mintii mele. Acele dorinte subiective, seductive, care ma indeamna catre acea dorinta copilareasca de a avea un interes, o juca...

"Neantul, o fiinta in care toti ne adapostim, incoltiti de viata metamorfozata in diavol." de Why?...Because... Cufundarea in neant este abrupta, ilogica, instinctuala, iar odata ajuns acolo doar instinctul ramane, ratiunea, gandirea, logica dispare, acel cuvant parca scris in atatea carti sters intr-un timp atat de scurt si atat de usor. Neantul exista in noi, in lume, sau este chiar lumea, pe care noi o construim la nesfarsit, lumea proprie, o lume in care mintea conteaza, o lume a nimicului in care creatia este schimbul de valuta cel mai de pret, in care artistul se cufunda cu fiecare incepere a unei noi creatii. De acolo el schimba vieti, cercetandu-si lumea pentru a putea continua opera, cu speranta de a o termina, dar nu exista nici macar o speranta in acea viata, doar o iluzie desarta, folosita apoi aruncata. Un ideal atat de usor abnegat si detasat de o existenta. O ridare exhaustiva in care visul devine crunta realitate a celui de se cufunda in el, o renuntare la...