Daca in autocunoastere nu am avea parte de suferinta, atunci sinuciderea nu ar fi neobisnuita. Masacru insangerat ce reprezinta sinele, o pierdere a unui eu, insa regasirea celuilalt. Poti gasi prin gunoaie, prin scarba si prin murdarie un adevar mai pur si mai curat decat in toata oglinda aceasta sparta denumita viata. Crapaturile suntem noi adapati cu viziuni contorsionate ale unui univers unic si imaginativ ce ne bantuie prin ceturi. In ceata nostalgica te descoperi pueril si cu adevarat incult in subiectul sine. In acel miros de cadavru mintal putem patrunde de coaja groasa a incuriei si transcende in incomensurabila suferinta. Tabloul iubirilor trecute nu reprezinta decat alti eu, fiecare in alta ipostaza erotica si inutila. Insa am gasit, am gasit iubirea eului actual. Si nu o iubesc eu oare fiindca imi rapeste nevoia de a trai? Uitarea, o necesitate luciditatii, insa si aceasta "luciditate" poate provoca deznadejdea. Deseori am descoperit melancolia ca fiind scaparea in absolut, insa absolutul m-a transpus in tiran si m-a decapitat in neantul superficialismului. Viciul meu nu este unul material, ci unul mintal, setea mea de relevanta si de nebunie depaseste setea devorarii unei planete. Dorinta, alt viciu, o obsesie a nihilistului ce s-a autointrodus intr-o societate ametitoare si indiferenta. Toate sunt in final, finalul nefiind decat un alt stadiu al unui alt inceput al unei noi crime morale. Eu in imoralitatea mea am incetat a mai cugeta la neglijenta, insa neglijenta in starea ei fundamentala si-a adus aminte de existenta mea si apucandu-ma de o mana m-a plimbat in jurul nemuririi gandului. M-am intepat in vena, iar din ea au curs stele, au luminat raze, s-au nascut vise si au apus ganduri...
Comentarii
Trimiteți un comentariu