Eu cant pentru surzi si gesticulez pentru orbi, deoarece doar ei imi pot vedea inima si nu ma pot critica. Aud cuvintele celor ale caror glasuri au fost amutite. Eu sunt invizibilul calator in evidentul remuscarii si omniprezentul pocait in antecedentele viziuni crude ale vietii. Naiv gand ce ma strabati, pleaca departe, pleaca unde nu te pot atinge, pleaca unde nu te mai pot vedea. Caci nu te mai pot folosi, nu te mai pot simti in imbratisarea-mi calduroasa. Ai fost alungata din mine, prea devreme, intr-un moment in care primai si imi stapaneai reflexele fizice, vocale, mintale. Inutil ai incercat a ma recuceri deoarece diferenta dintre noi nu este una existentiala, ci una sentimentala, o bariera peste care am trecut, peste care am zacut, frant si ingrozit, teafar si hilar, indiferent, privind marea naivitatii. Asezandu-ma pe pamantul calmului aspru si al saruturilor trupesti. Acum raman finalizat ca o ultima frunza de toamna inainte de frigul viclean al iernii ce ne umbreste cu dorul nestingherit pe care l-am simtit pentru acel miros atat de incurcat in ale mintii simturi. Iluzie dupa iluzie ne departam, viziune dupa realitate, realitate dupa deprimare, deprimarea dupa iubire, iubirea dupa naivitate. Ne departam in apele nonsalantei, astupati de forta oceanului gros al lacrimilor eonilor...
Comentarii
Trimiteți un comentariu