"A observa, a constata, a studia, a remarca."; mă înspăimântă începutul unui scenariu, adevărata lăcomie

"Lăcomia o poţi simţi doar cand eşti înconjurat de prieteni, atunci ea devine la fel de evidentă ca orice emoţie." de Vladimirescu Mihnea

Când ne naştem plângem pentru că nu ştim a respira, când suntem îndureraţi plângem pentru ca nu ştim să ne cufundăm în banal, când începem o noua etapă a vieţii plângem pentru ca nu ştim a percepe şi reacţiona. Mă cufund în viaţa pentru ca am ales-o şi astfel îmi asum starea vulnerabila de a nu ştii. Însă, odată cu asumarea vine şi responsabilitatea de a continua, de a vedea continuu starea de viitor a eului ales fiindcă alegerea este singura care profită sau nu de acea vulnerabilitate. Când te afli într-o ipostaza în care toate variantele îţi aduc această stare de nesiguranţă sfătuiesc să alegem calea cea mai drastică. Nu fiindcă ar fi mai uşoară sau mai rapidă, ci fiindcă odată aleasă aduce în timp cu sine o atmosferă generală de linişte şi când asculţi acea linişte observi esenţa, doar ceea ce îţi este favorabil spiritual, doar câte un element din întregul pe care îl alcătuieşti cu fiecare ascultare. Doar. Alege sinele şi nu vei avea succes decât în tine, lipsa de alegere aduce cu ea o ratare interioară, un gol perpetuu care probabil va fi uitat printre amintiri, un gând cu adevarat trist să te priveşti pe de-antregul şi să nu realizezi neîntregirea pe care o reprezinţi. Nu înseamnă însă ca trebuie să zăbovim cu fiecare decizie sau să consultăm tomuri multiple. Singura entitate vrednică de consultat este instinctul evoluat. Precum crengile rupte din arborele viaţii, ale căror aptitudini nu le-au permis elongarea şi supravieţuirea, începem fără certitudinea că vom continua trăirea, dar cu certitudinea prezentului până în momentul în care murim.

Mă cuprinse întunericul, dar nu mă devora, ci doar transporta. Revenind în lucid m-am trezit în timpul cinei aşezat la o masă cu umbre. Eram în finele pregătirilor înainte de a începe să ne hrănim. Umbrele se coloraseră spontan şi începuseră a-şi însuşi fiecare o parte din ospăţ vociferând în tăcere nemulţumirea pierderii unei bucăţi. Asemenea lui Lovecraft m-am simţit înconjurat de o evoluţie a esenţei şi o primitivitate a materiei. Formele privite mă îngrozeau cu rapiditatea lor captivându-mi privirea şi gândul pe măsură ce începeam să le imit. Realizasem în acel moment: dacă nu voi mânca îmi va piere trupul şi le voi dărui spiritul meu pe farfurie ca următor fel principal.  Fiinţele umbrite comunicau intelegibil între ele, dar eu desluşeam înţelesul macabru de poftă primordială, fără un gând raţional în lăuntrul lui. Cu terminarea festinului una câte una umbrele începeau să se mistuiasca în locul lor rămânând un fum dens însoţit de un sunet caracteristic, asemenea unei mantre. Ultima rămasă mă privi în timp ce se ridica uşor. Se îndreptă spre mine, în loc de o atingere simţeam cum mă străpunge. Scrâşnind de durere vedeam cum se formează o imagine pe fundalul umbrei. La început cosmos haotic şi plasmă urmate de ordine în forme astrale, apoi un regres. Îmi şopti mental cu sunetul meu: "S-a terminat ciclul iar acum vei alege eu sau tu, însa nu alege cu vocea, alege cu întregul."; se cufundă în mine pe măsura ce ma cuprindea întunericul din nou. M-am trezit în real, ridicându-mă am înţeles: întregul nu se compune cu hibrizi.