"O singura picatura de-a ta de iubire imi poate topi oceanul urii clocotind, in timp ce eu, cel ce fara chip, sunt fara sa fiu in acel mod propriu zis, conform existentei." de Why?...Because...
Oare pot eu schimba ce vad, ce simt, prin ce scriu? Oare scriind ma pot realiza, ma pot desena pe o foaie de hartie fara a o rupe si a o arde in focul urii? Nu pot demonstra nimic din finitul meu gand invidios acelei libertatati. Oare nu suntem umiliti cand altcineva ia o decizie pe care am fi putut insine a o hotara insa timiditatea, ramasa agatata de cuvinte, ne-a pironit in varful foii si ne-a criticat.
Seara se schimba culoarea zilei, ceturi fumurii, albastruie, grena, parca imi vad sangele curgand pe cer, privindu-l cu atata pofta, cu aceeasi pofta cu care, cu mainile in buzunare cautam o bricheta spre a-mi aprinde o tigara. Era relativ caldut, simteam briza serii coborand in barba mea aspra. Nu mai reusisem a scrie nici macar o propozitie, o fraza, acea fraza pe care o gustam cu o privire, din cauza plecarii tale. M-au parasit negurile gandirii si infamele vise rasfirate cu atat de multa perversiune literata, elevata. De ce mi-ai furat singura mea modalitate de a ma simti cu adevarat o fiinta goala? De ce trebuie sa indur acum sa fiu om cand nu am indurat din momentul descoperirii acestui act sacru al consacrarii in pagini. Marea constiintei mele tuna in prezenta ta, insa acum baltoaca ce a ramas este destinata secarii, abrutizarii totale. Incerc mereu spre a-mi redefini cert ordinea mintii, ca in matematica eu caut acel adevar, acea propozitie care imi poate restabili ciclul afectiv al gandirii. Pesimismul ma cuprinde, insa nu este o temere sau o frica ce il face a se manifesta, ci acea certitudine in fata imprevizibilului, in fata efemerului. Eu pot citi sute de carti: filozofie, psihologie, literatura, pot descoji mintea oricarui om pentru a o studia in cel mai mare amanunt, insa pot fi doborat doar de lipsa iubirii tale. Acea nestatornica teama, spre care nu as putea purcede, ma macina, ma sugruma in elogiul daruit tie. In fond a fi intelectual inseamna la a renunta a mai fi om. Iar a fi om e tot ce isi poate dori un intelectual...Niste umbre, niste lespezi ale unei trairi ce se numeste viata, o ratacire in jubilatia slabiciunii pervertite, slabiciunea sentimentelor noastre...Aceasta este viata mea, o elegie destainuita oricui, in cadrul acelei expulzari din existenta, acelui pre-inceput al inteligentei mele. Implinirea mea nu a fost decat umplerea unui vas cu lapte, care in timp se acri, iar eu, acum o aluzie a acelor promisiuni care au avut rolul de a ma "implini", ma apropii de iad, de acea prapastie a neglijentei, de acel varf de pe care nu pot fi tras inapoi. Te vad, te miros, te inghit, insa inca nu te pot defini. Pedepsit a te bantui cu gandu-mi ratat din spatiul real, redus la a te ura si invidia, marca a succesului tau in a ma sublima, in a ma inrobi.In fond...
"Supunerea este prima forma a libertatii pentru ca ea se naste din insasi recunoasterea premiselor ei." de Gabriel Liiceanu
Comentarii
Trimiteți un comentariu