"Femeile n-au intrat in istorie decat in masura incat au putut face pe barbati mai singuri." de Emil Cioran
Oameni sunt uneltele unui destin al preacurvirii etice si vulgare ce se intersecteaza cu modul nostru depravant de viata, noi suntem mucegaiul propriului organism, fara prea mult efort reusim sa ne coboram la un nivel al distrugerii sinelui care sa ne valideze intr-un mod negativ intreaga existenta. Ce sunt eu daca nu un pacatos printre pagani? Ce sunt eu daca nu un mincinos printre adevarul ingustat al acestei sfere onirice si inexistentiale din punct de vedere rational? Barbati, femei, nu ar conta, am fi putut fi aceleasi fiinte care ar fi salasluit intr-un singur trup doar ca ne-ar fi diferentiat dorintele si nevoile nedefinite ale unei lumi in viziunea noastra imatura. Eu nu ies din acest tipar prea bine cunoscut. Gresesc acesta este tiparul meu insa in imaginatia mai multor entitati vii. Intelegi? Nu ies din tipar fiindca nu pot ci fiindca vreau sa nu ies, vreau sa raman egoismul acestui sange naiv ce inca imi curge printre firele de coruptie. Dragei mele...Iti urez despartirea noastra mediata, prin incercarea mea de a nu te face sa-ti cobori ochii la mine. Nu trebuie sa ma privesti ca pe o fiinta primara, ci sa crezi ca sunt asa ceva, deoarece asta suntem toti, deoarece asa vom deveni toti in finalul povestirii acelui poet pervers care a creat un astfel de cadru al constiintei. Suntem constienti de noi insine dar oare asta inseamna ca existam cu adevarat? Asta doresc sa-mi propun, sa incerc sa exist, deoarece existenta mea va fi validata prin medierea eului meu si coborarea sub nivelul altor minti astfel cum va predica vocea unei minti surpate de cutremurul regretului si de realizarea decaderii...Dragei mele...Iti urez cele mai sincere scuze iar astfel ne vom intalni din nou in cruciada gandului.
Oameni sunt uneltele unui destin al preacurvirii etice si vulgare ce se intersecteaza cu modul nostru depravant de viata, noi suntem mucegaiul propriului organism, fara prea mult efort reusim sa ne coboram la un nivel al distrugerii sinelui care sa ne valideze intr-un mod negativ intreaga existenta. Ce sunt eu daca nu un pacatos printre pagani? Ce sunt eu daca nu un mincinos printre adevarul ingustat al acestei sfere onirice si inexistentiale din punct de vedere rational? Barbati, femei, nu ar conta, am fi putut fi aceleasi fiinte care ar fi salasluit intr-un singur trup doar ca ne-ar fi diferentiat dorintele si nevoile nedefinite ale unei lumi in viziunea noastra imatura. Eu nu ies din acest tipar prea bine cunoscut. Gresesc acesta este tiparul meu insa in imaginatia mai multor entitati vii. Intelegi? Nu ies din tipar fiindca nu pot ci fiindca vreau sa nu ies, vreau sa raman egoismul acestui sange naiv ce inca imi curge printre firele de coruptie. Dragei mele...Iti urez despartirea noastra mediata, prin incercarea mea de a nu te face sa-ti cobori ochii la mine. Nu trebuie sa ma privesti ca pe o fiinta primara, ci sa crezi ca sunt asa ceva, deoarece asta suntem toti, deoarece asa vom deveni toti in finalul povestirii acelui poet pervers care a creat un astfel de cadru al constiintei. Suntem constienti de noi insine dar oare asta inseamna ca existam cu adevarat? Asta doresc sa-mi propun, sa incerc sa exist, deoarece existenta mea va fi validata prin medierea eului meu si coborarea sub nivelul altor minti astfel cum va predica vocea unei minti surpate de cutremurul regretului si de realizarea decaderii...Dragei mele...Iti urez cele mai sincere scuze iar astfel ne vom intalni din nou in cruciada gandului.

Nu creeeeeed... Asa o fii? Sunt indignata.
RăspundețiȘtergere