Deja ma obisnuisem cu vederea dezolanta pe care mi-o ofereau ochii injectati cu mahnire, insa nu ma obisnuisem cu mine cufundat in acest ochi, nu ma obisnuisem cu aceasta incapere ce ma elibera zilnic de stresul de a ma fi gandit la toate aspectele mele. Doar navigam prin personalitati, incapabil de a decide care mi se potrivea asa ca le foloseam pe toate, le foloseam insa le si intelegeam? Daca un om plimba un caine nu este corect spus ca de fapt cainele plimba omul in directia dorita de el? Daca un om planteaza un trandafir nu inseamna ca acel trandafir a vrut sa fie plantat? Fiecare ipostaza este o devastatoare carte de impresii iar fiecare impresie este fiecare gand marsav la care ajungem in urma evaluarii unei ipostaze, fiind un ciclu inmarmurit al ilogicului insa cu ramuri in ratiune. Pot eu oare folosi aceasta priveliste pentru a creste, pentru a evolua, si pentru a-mi abandona cusca de pustiita de acele ganduri care inainte mergeau in spatele meu, spionandu-mi emotiile asteptand pentru o slabiciune pentru a ma acoperi cu acel sentiment de consolare desarta, acel sentiment care imi oprea sangele si imi stimula usurarea deoarece nu eram singurul om ucis de sentimente si tarat de indiferente prin baltile si noroiul unui amurg asfixiant...
Comentarii
Trimiteți un comentariu