"Taina agramării este să te lași cuprins de ea, ca apoi haosul să devină un început creator, apus într-o banalitate." de Vladimirescu Mihnea
Haosul se ivește din nimic, din iubire, din logica, din început, dar mai cu seamă din om. Ce ființă oare a stat a cugeta la om și la rațiune și nu a fost cuprins de acea dezolare și de pironirea acelor gânduri dezamăgitoare? Creația, prezentul, trecutul, aceste universuri du-te-vino vor fi fost nimic fără acel haos inițiatic, în acea clipă singulară când totul a încetat și s-a produs blestemul iluminării. Acel blestem care bântuie sufletele ce au avut comprehensibilitatea necesară pentru a pătrunde în spirit, de a se întâlni cu demiurgul personalității unui individ, o întâlnire fatală, acel cancer al sinelui. O povară de o noblețe cruntă, fără sfințenie, dar cu acea credință lumească pentru a te deveni, este cea a gandirii. Unde se pierde mai întâi sentimentul, simțirea, iar apoi gandul, îmbrâncit de menirea ciudată a experienței "om". Acel experiment în care se demonstrează cheltuirea energiei sufletești pentru a ajunge la neființă, la moarte, acesta este omul. Ce viclean a fost Dumnezeu cand ne-a îngăduit să ne alegem țelul, deoarece moartea este singurul nostru țel categoric. De-aș putea alerga de lume, de nebun, oare nu m-aș întâlni? Pe ce sunet m-a rătăcit iluzia vieții ce-mi transmite muzici de un vaiet gol, fără nici un fel de amărăciune, o îmbolnăvire de marasm. Dacă omul n-ar mai fi bolnav de sine, nici Dumnezeu, nici Norocul nu vor avea subtilitatea necesară pentru a ridica un deget în a ne opri să intrăm în viață. Haosul este o viață creată pentru un om, dar în esența este acea căutare a neantului spre care tindem, acea completare, acea tămăduire a unei boli care nu se dezvăluie, o sinucidere religioasă. Un proces haotic de formare este pierzania. Ce transcende în urma acesteia este momentul surpriză, acea identificare cu paralelismul de care dă dovadă viața cu gânditori, o putrezire a unei idei.
Haosul se ivește din nimic, din iubire, din logica, din început, dar mai cu seamă din om. Ce ființă oare a stat a cugeta la om și la rațiune și nu a fost cuprins de acea dezolare și de pironirea acelor gânduri dezamăgitoare? Creația, prezentul, trecutul, aceste universuri du-te-vino vor fi fost nimic fără acel haos inițiatic, în acea clipă singulară când totul a încetat și s-a produs blestemul iluminării. Acel blestem care bântuie sufletele ce au avut comprehensibilitatea necesară pentru a pătrunde în spirit, de a se întâlni cu demiurgul personalității unui individ, o întâlnire fatală, acel cancer al sinelui. O povară de o noblețe cruntă, fără sfințenie, dar cu acea credință lumească pentru a te deveni, este cea a gandirii. Unde se pierde mai întâi sentimentul, simțirea, iar apoi gandul, îmbrâncit de menirea ciudată a experienței "om". Acel experiment în care se demonstrează cheltuirea energiei sufletești pentru a ajunge la neființă, la moarte, acesta este omul. Ce viclean a fost Dumnezeu cand ne-a îngăduit să ne alegem țelul, deoarece moartea este singurul nostru țel categoric. De-aș putea alerga de lume, de nebun, oare nu m-aș întâlni? Pe ce sunet m-a rătăcit iluzia vieții ce-mi transmite muzici de un vaiet gol, fără nici un fel de amărăciune, o îmbolnăvire de marasm. Dacă omul n-ar mai fi bolnav de sine, nici Dumnezeu, nici Norocul nu vor avea subtilitatea necesară pentru a ridica un deget în a ne opri să intrăm în viață. Haosul este o viață creată pentru un om, dar în esența este acea căutare a neantului spre care tindem, acea completare, acea tămăduire a unei boli care nu se dezvăluie, o sinucidere religioasă. Un proces haotic de formare este pierzania. Ce transcende în urma acesteia este momentul surpriză, acea identificare cu paralelismul de care dă dovadă viața cu gânditori, o putrezire a unei idei.

frumos...
RăspundețiȘtergere1: Ma bucur ca te-ai intors.
RăspundețiȘtergere2: Nu cred ca telul nostru e moartea.
3: Nu inteleg de ce Dumnezeu e viclean pentru ca ne-a lasat sa ne alegem telul...preferai o ratiune deja stabilita, o cugetare premeditata? Te-ai indentifica mai bine cu un fel de matematica sentimentala?
4: Pierzania e un rezultat, nu un proces...caderea ar fi mai degraba un proces.
5: THE END! Sa ai o zi buna
1. hehe mersi
RăspundețiȘtergere2. singurul nostru tel prestabilit este moartea
3. este viclean fiindca putea sa ne tina in frau, insa a decis sa nu se plictiseasca si sa ne foloseasca in acest scop
4. pierzania ca om este o renastere ca ganditor, omul este cufundat in viata ceea ce a devenit o rutina, asta este viata prezentului. Ratiunea are multe forme si unduiri, fiecare cu detaliile si perceptiile cu care crestem, de asta eu nu cred in concepte prestabilite, mai ales in filozofie, omul poate creste in orice. Nu ma identific nu niciun fel de matematica:)))), ugh...
5. byeeee!
2: Moartea e o finalitate, un capat de drum. Nu pot sa vad in ea un tel si cu atat mai mult unul prestabilit. Moartea a fost la inceput o alegere, apoi un fapt. Sa inteleg ca tu traiesti ca sa mori? E una sa stii ca toate duc acolo si una sa faci din asta singura ratiune veridica pentru care ai trai.
RăspundețiȘtergere3: Eu zic ca s-ar fi plictisit daca ne-ar fi tinut in frau.
4: De acord...(hai ca avem unul in comun:)))
interesanta viziunea ta...e ciudat sa traiesti CA sa mori, dar e firesc sa traiesti stiind ca vei muri...
RăspundețiȘtergerefoarte interesanta perspectiva
RăspundețiȘtergere