MV

Ticăloșit de vise nedescrise Pe pleoape cu arsuri diafane Înglobând gândul în pâclă Exponent vicios cucerește Domnește, mutabil se răspândește Începe să confiște, pamenți făr de opreliște Trăsături pier, chipuri se mistuie Nu doresc să mă înhumeze Ce mă va ține în metereze Din carnea-mi să nu se nască Bestii, să nu primească Moștenire al meu grai De răgușit în alt trai Pe fondul meu a nu crește Regatul micelar, viitorul ce mi-l sădește

Ce-i iubirea înnoptată Când poți râde de o rază Abătută în lungime, scaldă pulpă, dănțuiește Și arată-n saltul său urme de bujor Pe piciorul ce stârnește o invidie de-aior Când simți izul dulcei june Timbru eglendisit răsună În antere se adună Tremur la temei pompând Androceu reverberând Când preschimbi din mergător Anemofil, zburător, tenace călător Dar pe trompă ți-mprimat, dulcele, oranjul gust Ce-andemnat la pârguială Ca-n finalul savuros să-mbuci goală tânguială Când adaugi la zahar rouă de actual caustic Devii halofit convins, î-infliltrat tipic, idilic Când nepriceput complici Simplu fapt de-a te ivi C-aduci orizont opac Diafragme închizând ritmat Când planarea istovește, el greoi meditator Liminar purtai în theke spori Acum crapă pas cu pas, soma toată-i de porfir Când zâmbești într-un picior Pe pomeți cobor pâraie Burdușești cuget cu spânz Elebor descântător

Când privești o siluetă Și îți pare că regretă C-are doar contur acum Și-a înlocuit cu vid volum Marginea-i e conturată Dintr-o fibră de-arahnidă Care-și schimbă spectrul Precum și aspectul Dar tot îi e dat să fie Doar o-nșiruire De puncte îmboldate Heteromorf îngroșate Neprecis intersectate Amintind pe săturate De momente expirate Holograme anticate

De-aș putea să las în urmă, doar o umbră, doar o noimă De reflexii personale, martori încleștați În trecut îmbrățișați, cu lumină implicați Pe fețe să li se citească, satisfacția mireană Să nu acceadă spre ambiție umană De-aș putea să mai ating Clipe ce precoce-am stins, pe care tardiv le-am cuprins În tablouri scrijelite, înrămate în noian Pasiențe îndoilenice pe șevaletul creat în van De-aș putea glasuri să fur, tonuri cunoscute să îndur Voci de angoasă să înceteze, gânduri să nu mai derapeze La scenarii de legendă, războiri atavice dimorfe Doar deznodământuri pirice, doar gropari pe câmpuri mioritice De-aș putea să trec agale Peste plaiuri pârjolite, unde vin să se așeze privirile hămesite Ale dizeurilor necrofagi, sclivisiți cu sumbru port Prorocind la orizont avania prin cântecul stărp Vântul apusean să trezească sarcofilele zambile Tânjind după miros de om, iubitor și vacilant De-aș putea să hotărăsc Peste margine să trec, cu întunericul să mă întrec La ava...

Ți-e rușine să dai veste C-ascunzi file de poveste Ai o furie d-incub Și pe Venus o refuzi Îți reprimi recunoștința În nepăsare o transpui Dar ingrat continui drum Prin pașii conturați de scrum Năpârlind reținut regrete Spre apus în continuare Conștient de abatere Te irită remușcarea Vanitos plângi poama căzută Ca vierme prin pofta-ți urâtă Mucegai va crește-n loc Pulpei ce ai înfruptat ghindoc Cum ignori tu rezonanță Înzestrat cu disonanță

Am un vis de ciocârlie Să clădesc cuibul, moșie După să m-avânt voios Spre văzduhul licoros Rapsodie să împart melodios Dorință eman din corpul poros Începe împrejuru-mi repede Balul alaudei se deschide Pețitori în gloate sar Ca să scape de amar Deznădăjduit privesc, în salturi Plonjonul amorezatelor cupluri Parteneri formează stol Și se-ntind moale pe sol Nu sunt demn cuceritor Dar o văd, e solitară Mă-ncălzește-al său sonor Cântă suflet de chitara Visu-i vis dar iar începi Mi-nfiripi mintal povești Cum vom șade-n cuib tihniți Moș Martin ne va șopti, zâmbiți Pe billbergia-n vacanțe Revii-n patul de pe Gaia Nu contează discrepanțe În prezența-ți prind maia

Simt cum vine umbra largă, vuiete ascult crispat Hodinit pe stânca omului, să văd chipul cerului Uite-n fine încet curmarea, își ascute coasa-n zare Plec la vale spre sala mare, să beau o vadra de jale La cascada imobilă, în vestibul de cătun Aburește-un trup poteca, albăstrit și visător Nu te las să stingi răsuflu, cocon dărâmat de viscol Vatra îți redă clipirea și ți-e spaima-n toi când vezi tu imberb și eu dihanie, sub fire lungi ascunse buze mâini uscate, tăbăcite, de atingere și căldură secate -Cine ești și ce vrăji faci, moș tu vrei să mă fărâmi!? îmi arată neputința -Am trei ochi și-s văzător! răspunsul mi-e contenit, unul umezit de nouri ce se uită-n orizont, altu-ți cruță tinerețea, vrut-am să te înviez, când al treilea cade-n hău, vede însemne d-expiați, dar tu cum ajunși la prag, cum trecut-ai gardul meu? -Am venit din dava, ca să scap de plaiuri arse legiuni d-aramă vin și-aduc umbră-n soare-apune macină-n război bravi regi, pârjolesc bătrânii zmei... -U...