MV

Ți-e rușine să dai veste C-ascunzi file de poveste Ai o furie d-incub Și pe Venus o refuzi Îți reprimi recunoștința În nepăsare o transpui Dar ingrat continui drum Prin pașii conturați de scrum Năpârlind reținut regrete Spre apus în continuare Conștient de abatere Te irită remușcarea Vanitos plângi poama căzută Ca vierme prin pofta-ți urâtă Mucegai va crește-n loc Pulpei ce ai înfruptat ghindoc Cum ignori tu rezonanță Înzestrat cu disonanță

Am un vis de ciocârlie Să clădesc cuibul, moșie După să m-avânt voios Spre văzduhul licoros Rapsodie să împart melodios Dorință eman din corpul poros Începe împrejuru-mi repede Balul alaudei se deschide Pețitori în gloate sar Ca să scape de amar Deznădăjduit privesc, în salturi Plonjonul amorezatelor cupluri Parteneri formează stol Și se-ntind moale pe sol Nu sunt demn cuceritor Dar o văd, e solitară Mă-ncălzește-al său sonor Cântă suflet de chitara Visu-i vis dar iar începi Mi-nfiripi mintal povești Cum vom șade-n cuib tihniți Moș Martin ne va șopti, zâmbiți Pe billbergia-n vacanțe Revii-n patul de pe Gaia Nu contează discrepanțe În prezența-ți prind maia

Simt cum vine umbra largă, vuiete ascult crispat Hodinit pe stânca omului, să văd chipul cerului Uite-n fine încet curmarea, își ascute coasa-n zare Plec la vale spre sala mare, să beau o vadra de jale La cascada imobilă, în vestibul de cătun Aburește-un trup poteca, albăstrit și visător Nu te las să stingi răsuflu, cocon dărâmat de viscol Vatra îți redă clipirea și ți-e spaima-n toi când vezi tu imberb și eu dihanie, sub fire lungi ascunse buze mâini uscate, tăbăcite, de atingere și căldură secate -Cine ești și ce vrăji faci, moș tu vrei să mă fărâmi!? îmi arată neputința -Am trei ochi și-s văzător! răspunsul mi-e contenit, unul umezit de nouri ce se uită-n orizont, altu-ți cruță tinerețea, vrut-am să te înviez, când al treilea cade-n hău, vede însemne d-expiați, dar tu cum ajunși la prag, cum trecut-ai gardul meu? -Am venit din dava, ca să scap de plaiuri arse legiuni d-aramă vin și-aduc umbră-n soare-apune macină-n război bravi regi, pârjolesc bătrânii zmei... -U...

În amurg ea-i liniștită Zi cu zi, treptat, finită Deseori extenuată Deopotrivă împăcată Răsăritul vine brusc Cu pleoapele rănite, frust Umăr gol ce se ivește Soarele se oglindește Corp oniric dezvelește Cum curbura șoldului Pisc solitar umbrește Munte deificat încălzește Muză a maturității Și al dulcelui joc daimon Când te pierzi într-un răsuflu Devii gri, învolburată Ți-e forma fisurată Fâsâi de zor presurizată Când spre zenit te îndrepți Prelingi aură de-nsângerat Realizezi că miezu-ți excizat Te convoacă și desfată Lemn și piatră refac formă Regăsita-și iar întregul Reactor dârz d-energie În amurg ea-i liniștită Șade pe pridvor împlinită În final preschimbată Deopotrivă resemnată

Cu beretele brăzdate Vernil caftane bumbăcite Stau plebei ticsiți să intre Rânduiți, cu-o danie De-un vehter ascet primiți Să surprindă învierea Curg fântânile-apicale De a morții încleștare Ce-nfiripa din ungher Rupe maluri și revarsă P-ân la obârșie scurge Cum pe luntre când parcurgi Milele de șovăială Și nu știi pe care chei S-acostezi și timorezi Prin oblon zăresc un bade Care-i zâmbet ancestral Șade palid ca yoghinii Și adoarme în strânsoare Strigă-l muică-i drugă Ce suspini nimicnicios Ia-l și-azvârlă-l dincolo De-ale letargiei porți

Cum visez o întâlnire Și-o expunere de-o mie De priviri neîmplinite Îți măsor necunoscutul Nu mă satură văzduhul Dar ruina călărește Galopează și strivește Mantia de heliu îmi răpește Inevitabil amăgește Nu mă supăr pe-univers În complotu-i șters Nici pe omul creativ Care-absoarbe din fictiv Ci pe mine am ranchiună Cum voiesc să mi se pună Ceruri peste trupu-mi lună Să-nconjori de atmosferă Gravitație-mi conferă Lipsa ei, din static astru modelata-m-a-n dezastru Avântat eu mă chircesc Din orbită mă prăbușesc Azimut iradiez Și nadir iluminez

Pe-o doamnă cu-o pălărie albă Croșetată cu-orbire dalbă Deranjezi cu o poziție Și privirea îi e ambiție Brusc grimasa-i mă-ntâlnește Semn imi face, îndrugește Ca picioare să-ți retragi Lungi, întinse precum fagi Dar cu roșu tu combați Străvezia stafie cu ochii încruntați Riduri ce nu emană Sensibilitate față de nicio rană Deși în preajma lor se unduie Paceaură ce leagă doi Prin ale Ioanei voci în toi Îndeamnă în interogatoriu Sine puritan și linear Care mint securitatea Ce vede limpede și unitar Că-n suflet îi sunt vanitatea și varietatea În sfârșit mă detașez În necunoscutul breaz Încerc să te caut în lumea spargă Lipsit de șansă în realitatea largă Fost-am punctele focale Pentru ale făuritorului dale Blestemat curaj să fie De permit să te pierd mie