MV

E un vis care năzare Scos dintr-un fior, de îndepărtare Care vrea voință-n zare Să discearnă vrere-n vid Tot căzând gene, pe rupte Dănțuind, privind, dar mute Din tot ritmul, reținute Levitând, uitând de legi Care scurg praful din stele Și îngenunchează raze Condensează nebuloase Și elimină focoase Toate ionizate, ele Scaldă drumul cu sclipire Spre purtare și odihne Până ține-n loc pulsarea Apoi simț treptat tasarea

Sunt doar o frunză de toamnă, târzie Una dintre cele cu stipele grele De pe ramuri perecheate arareori alternate Căci e-o altă plinătate când întinzi brațe crenate Și îmbrățișezi pe săturate, în adiere, corpuri imparipenate Când simți umplerea, bâiguitor, a cloroplastelor cu umor Înălțat, încrezător, te crezi falnic sicomor Dar trec zile și se-adună nori ce prevestesc și tună Bat rafale și întind până eșența ți-o desprind Iar în tine încep și consumă, gale ce cresc cu ranchiună Până-ți lasă-n loc genună Care se inundă-n ghioc cu fatidicul taroc Seva dulce-odat creată, întărind scoarța zgâncoasă E o clipă nefirească, ce se scaldă-n raze moi Inspirând îneci stomate și vezi rostul infecund Al însămânțării rod secând, geaba muguri, vechi și noi Și n-ai strop să strigi, să-ndrugi Și nici vrere de zălugi Care-ți iau țel și destramă Drugi, vandrugi și tumurugi Asta înseamnă o frunză de toamnă, sângerie, ce prin consum se damnă

M-am îndrăgostit, cămașă, de bustieră În treacăt purtat și-n cer invitat Apretat și încântat, alb dar roșat Încercat, pe braț rulat, îndreptat Emoționat, dar controlat, de felu-ți mulat De nevoie îndepărtat, te-aș atinge, refulat Împins lin ,îmbrățișat, de bumbacul satinat Coasem ițe râvnite, pornite din fire pâslite Dar e scurtă țesătura, n-am ajuns la umplutură Împleticesc nasture-n bretea Încătușat, o ultimă privire de-aruncat O să ne vedem diseară Largi mișcări cute creară Margini asudate, pe alocuri sărutate Ești fâșneață, larg întinsă, în falduri cuprinsă Mâneci te pitesc pe mine, strâng de bustu-ți cu manșete Aș îngălbeni cu tine, să te-acopar pe un jilț Să așternem scame roi, tolăniți pe jos vâlvoi Și-am fi două haine goi, împărțind o podea în doi

Veac se schimbă sezonier Trec intemperii în clipe Se-nchid ochi în timp livid Numai tronul îl susține În rugina ce revine La-mbinări mâncată-i teaca După ce-l străpunse țeapa Sacerdotul ce-a prezis De-un băiat răpus în vis Devenit împărat încarcerat Piatră se sfărâmă-n zare Munți se culcă în uimire Strop de zeu nu umblă-n lume S-aruncă puterea de pe culme Cu tine când mi-ai dăruit Fărâmitura creației de primit Doar ținutul ăst ferit Am îndrăznit de ocrotit

Plutind, spectral pe valuri Cu tăcere aplatizând Sfărâmând scoici și micind Nu prin voce, ci privire Dilatant fior ce-animă Cărări mascând tropăituri D-ale nopții lungi ritualuri Unde-s iele și strigoi Luându-se la trântă goi Gustând sare cu deliciu Talpa e-n strânsoarea sticlei Spirit sempitern rămâne Omului gând să-i amâne Neîntrerupt drum din adânc Pășind, izvorând din vee Sloi picior ce dă putere De-ndură putred, algal Simțind vag cadaverină

Ticăloșit de vise nedescrise Pe pleoape cu arsuri diafane Înglobând gândul în pâclă Exponent vicios cucerește Domnește, mutabil se răspândește Începe să confiște, pamenți făr de opreliște Trăsături pier, chipuri se mistuie Nu doresc să mă înhumeze Ce mă va ține în metereze Din carnea-mi să nu se nască Bestii, să nu primească Moștenire al meu grai De răgușit în alt trai Pe fondul meu a nu crește Regatul micelar, viitorul ce mi-l sădește